Impozitarea clădirilor deţinute de persoanele fizice şi cele juridice în funcţie de destinaţia acestora s-ar putea aplica de la 1 ianuarie 2016, aşa cum au solicitat autorităţile locale. Decizia, însă, spune Gheorghe Marinescu, şef serviciu în cadrul Ministerului Finanţelor este una politică

„Avem semnale din partea autorităţilor locale ca termenul să fie 1 ianuarie 2016, termenul cel mai rezonabil, aşa cred şi eu că este cel mai bine, dar urmează ca politicul să decidă”, a afirmat Marinescu. El a arătat că Ministerul Finanţelor aşteaptă încă propuneri pentru modificarea proiectului, astfel încât să înainteze Guvernului o formă finală până la sfârșitul anului. Guvernul va schimba radical modul de calcul al impozitului pe clădirile firmelor, stabilit în prezent în funcţie de valoarea contabilă, şi va impune un mod de calcul bazat strict pe valoarea clădirii, rezultată dintr-un raport de evaluare. Totodată, impozitarea va fi aplicată în funcţie de utilizarea clădirii, rezidenţială sau nerezidenţială, şi nu de tipul proprietarului ca în prezent, persoană fizică sau juridică.

Cota exactă a impozitului este stabilită de consiliul local.

Reprezentantul ministerului a punctat că impozitul în cazul locuinţelor folosite ca atare nu va creşte. Astfel, pentru clădirile rezidenţiale aflate în proprietatea atât a firmelor, cât şi a persoanelor fizice, impozitul va reprezenta 0,1% din valoarea impozabilă a clădirii, iar pentru cele nerezidenţiale impozitul va fi cuprins între 0,25% şi 1,5% din valoarea impozabilă a clădirii, stabilită în urma unui raport de evaluare, care trebuie reînnoit o dată la trei ani. În cazul în care valoarea impozabilă a clădirilor nu a fost actualizată în ultimii trei ani anteriori anului fiscal de referinţă, pe baza unui raport de evaluare întocmit de un evaluator autorizat, cu excepţia clădirilor care aparţin persoanelor faţă de care a fost pronunţată o hotarâre definitivă de declanşare a falimentului, cota de impozit va fi cuprinsă între 5% şi 10% din valoarea impozabilă. Persoanele fizice care deţin clădiri nerezidenţiale (clădiri de birouri, blocuri de locuinţe, spaţiu comercial – n.r.) și care refuză să întocmească un raport de evaluare, vor plăti un impozit de 2% din valoarea impozabilă. Atât persoanele fizice, cât şi cele juridice care deţin clădiri nerezidenţiale trebuie să le reevalueze periodic, la trei ani, printr-un raport de evaluare pentru a comunica autorităţilor valoarea impozabilă la care se va aplica impozitul pe clădiri. Pe de altă parte, persoanele care deţin mai multe proprietăţi în afara celei de domiciliu nu vor mai fi impozitate suplimentar, odată cu intrarea în vigoare a noului Cod Fiscal, aşa cum a fost aplicat sistemul în ultimii ani.