Sf. Petru și Pavel pe care îi sărbătorim în fiecare an pe 29 iunie, sunt protectorii ogoarelor, caselor și familiilor. În noaptea din ajun, cerurile se deschid iar dacă ai sufletul curat poţi vedea acest lucru. Ţie ţi se va arăta o lumină puternică pe cer, o pată roșie sau o rază de soare căzută oblic spre pământ.

De ziua sfinţilor e bine să sacrifici un pui și să l împarţi celor nevoiași, să ţi pomenești rudele trecute în nefiinţă, să oferi îmbrăcăminte oamenilor sărmani. Te vei bu-cura de spor în casă, liniște în familie și roade bogate vara și toamna. Apoi, se spune că e bine să-ţi pui o dorinţă după ce rostești: „La mijloc de case,/

Sunt tot mese-întinse,/ Făclii d-albe-aprinse./ Te rog Doamne, ajută-mă să mi se îndeplinească dorinţa (și spune-o în gândul tău).”  

Dacă ești pistruiat, tradiţia spune că în această zi, la primul cântat al cocoșului e bine să te speli pe faţă ca să nu ţi se mai înmulţească petele.   

Nu te sfii să pleci la drum în această zi mare, chiar dacă plouă, tună și cade grindină. Se crede că Sf. Petru guvernează peste aceste fenomene meteorologice și pro-tejează oamenii de furia naturii. Tot el are grijă ca orgoarele și grădinile să rodească și trimite ploaie la vreme de secetă. Se spune că Sf. Petru trimite și grindina. Însă, cu trei zile înainte de a arunca grindina peste pământ, el o fierbe ca să o mărunţească să nu distrugă culturile agricultorilor.

Dacă ai sufletul curat, în noaptea din ajunul Sf. Petru şi Pavel vei vedea o lumină puternică, semn că cerul se deschide