Premierul Ludovic Orban a cerut, săptămâna trecută, demararea procedurilor de decontare a cheltuielilor efectuate de autorităţile locale cu izolarea şi carantinarea persoanelor vulnerabile.
„La întrunirile cu asociaţiile autorităţilor locale, ne-au solicitat, şi domnul preşedinte Iohannis a şi inclus în decretul prezidenţial de prelungire a stării de urgenţă, măsura de decontare a cheltuielilor efectuate de autorităţile locale, de primării, pentru susţinerea persoanelor vulnerabile aflate în izolare la domiciliu. Aici, am avut un proiect de act normativ în care eram dispuşi să dăm din fondul de rezervă al Guvernului, dar competenţa de decontare a fost acordată către Ministerul Sănătăţii şi mă interesează dacă Ministerul Sănătăţii este gata cu actul normativ pentru a putea demara procedurile de decontare a cheltuielilor către persoanele vulnerabile aflate în izolare la domiciliu“, i-a întrebat premierul pe reprezentanții MS, în debutul ședinței de guvern din ultima zi a lunii aprilie.
Orban a fost informat de către secretarul de stat Andrei Baciu că Ministerul Sănătăţii a finalizat în acest sens Ordinul 725, care la acel moment era deja transmis la Monitorul Oficial pentru publicare, ”iar mecanismul de decontare va începe
de săptămâna viitoare” (săptămâna aceasta – n.r.).
Premierul a adăugat că autorităţile locale vor trebui să depună solicitările şi documentele justificative la Direcţiile de sănătate publică din fiecare judeţ. „Trebuie stabilit un termen de decontare din momentul depunerii, să nu dureze foarte mult procedurile. De asemenea, acestea să fie trimise online, astfel încât să avem o procedură de decontare cât mai
rapidă, pentru că şi autorităţile locale au fost afectate, veniturile la bugetele locale au scăzut şi au nevoie de banii ăştia. De asemenea, aveţi grijă să decontaţi cheltuielile efectuate de autorităţile locale pentru carantină, pentru spaţiile de carantinare şi, de asemenea, cheltuielile care au fost efectuate pentru personalul care a fost carantinat în unităţile de protecţie pentru persoanele în vârstă, pentru persoanele cu dizabilităţi, pentru copii instituţionalizaţi. Au mare nevoie, pentru că este clar că aceste resurse financiare pe care le-au cheltuit fără să fi fost prevăzute în bugetele locale trebuie
decontate cât mai rapid ca să nu intre în criză bugetară“, a precizat Orban.