România ar putea deveni a doua ţară din Uniunea Europeană care va cere înregistrarea ca produs agricol a lânii de oaie – Ţurcană – pe o schemă de calitate europeană, după Marea Britanie, care a obţinut în anul 2011, pe când era membră a UE, certificarea lânii de oaie Shetland cu Denumire de Origine Protejată (DOP).
Documentaţia pentru certificarea lânii de oaie Ţurcană cu Indicaţie Geografică Protejată (IGP) va fi depusă în acest an la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale spre evaluare şi ulterior va fi trimisă Comisiei Europene pentru certificare.
„Rasa Ţurcană este rasa reprezentativă a sectorului ovin în România, dar, din păcate, lâna acestei rase reprezintă o problemă majoră prin prisma cantităţii foarte mari disponibile şi observăm că devine şi o problemă de mediu. În prezent, suntem în etapa de cercetare, studiu şi întocmirea documentaţiei de către colectivul Facultăţii de Ştiinţe Agricole, Industrie Alimentară şi Protecţia Mediului (FSAIAPM) din cadrul Universităţii ”Lucian Blaga” din Sibiu, împreună cu studenţii de la specializările Montanologie şi Protecţia Mediului. Ne propunem ca în cursul acestui an să finalizăm procedurile pentru depunerea documentaţiei, conform procedurii, la Ministerul Agriculturii spre evaluare, urmând ca ulterior să fie trimisă la Bruxelles. Dat fiind faptul că suntem o facultate de profil într-o zonă geografică cu o puternică tradiţie în colectarea şi prelucrarea lânii am iniţiat, şi suntem coordonatori în acest proiect, un parteneriat cu asociaţii ale crescătorilor de ovine din judeţul Sibiu. Ne dorim astfel să aducem recunoaşterea Comisiei Europene, prin publicarea în Jurnalul Oficial al UE pentru Lâna de oaie Ţurcană – Indicaţie Geografică Protejată”, a declarat, pentru AGERPRES, decanul Facultăţii de Ştiinţe Agricole, Industrie Alimentară şi Protecţia Mediului, Camelia Sava.
Rasa Țurcană, predominantă în România
Această rasă locală predominantă a fost aclimatizată de foarte mult timp pe teritoriul României, fiind foarte rezistentă atât pentru păşunatul la câmpie, cât şi pentru pajiştile alpine. Cele mai multe efective se regăsesc în zona Banatului şi a Dobrogei, iar producţia de lână de la o oaie Ţurcană este în medie, 3,5 kg o dată pe an, în sezonul pentru tuns, care începe în luna mai.
În anii 2017- 2020, România colecta aproximativ 15.000 de tone de lână care aproape integral lua calea exportului, una dintre destinaţii fiind Turcia. Din cele 15.000 de tone de lână, 80%, adică 12.000 de tone, era lână de oaie din rasa Ţurcană.
România are în prezent un efectiv de aproximativ 10 milioane de capete de ovine, din care 8 milioane reprezintă rasa Ţurcană.
Articol aparut în ediția print a Jurnalul de Ilfov, nr.596