Actualul ministru al Agriculturii, Adrian Oros, a anunțat, în data de 21 ianuarie 2020, că tinerii fermieri vor beneficia în premieră de 50 ha teren agricol. Anunțul vine după patru ani de la promulgarea modificărilor la Legea 268/2001 de către președintele Klaus Iohannis.
Așadar, tinerii fermieri vor beneficia în acest an, în premieră, de terenuri concesionate de la Agenția Domeniilor Statului, în suprafață de 50 de hectare.
„Astfel, pentru tinerii fermieri, pe lângă banii alocaţi submăsurii 6.1 din PNDR «Instalarea tinerilor fermieri», vom încerca să alocăm aceste terenuri pe care le-am identificat în contractele de concesionare care expiră anul acesta și care nu vor mai fi prelungite. Considerăm că este foarte important ca de acest teren să beneficieze cei care se încadrează în categoria de tineri fermieri, ţinând cont de fenomenul de îmbătrânire a fermierilor şi a forţei de muncă din agricultură. Momentan, România are o suprafață de 230.000 de ha suprafață concesionată, din care niciun hectar pentru tinerii fermieri.
De asemenea, bugetul alocat noii sesiuni de proiecte va avea două direcții: una care să vizeze tinerii din România, iar cea de a doua, pe cei din Diaspora care doresc să se întoarcă în România și să facă agricultură, aspecte ce vor face obiectul unei negocieri cu Comisia Europeană în perioada imediat următoare, a anunțat ministrul Agriculturii, Adrian Oros, pe pagina sa Facebook.
Achim Irimescu a fost cel care a inițiat propunerea
Inițiativa de a li se atribui cele 50 de hectare de teren agricol tinerilor fermieri aparține fostului ministru al Agriculturii, Achim Irimescu, în prezent, ministru plenipotențiar la Reprezentanța permanentă a României la UE, Bruxelles. Pe 6 decembrie 2015, Irimescu, ministru al Agriculturii la acea vreme, declara la TVR 1 că tinerii vor beneficia de 50 ha teren agricol, cu condiția să se mute la sat și să devină fermieri.
Pe 22 noiembrie 2016, președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat modificările din Legea 268/2001 între care este inclusă și propunerea lui Irimescu, și anume atribuirea directă de teren tinerilor cu vârsta de până-n 40 de ani. Modificarea propusă de Achim Irimescu prevedea concesionarea sau arendarea terenurilor cu destinație agricolă, libere de contract, în suprafață maximă de 50 de hectare, aparținând domeniului public și privat al statului, aflate în administrarea Agenției Domeniilor Statului, prin atribuire directă, tinerilor de până la 40 de ani, absolvenți ai învățământului de profil, în vederea înființării de ferme; în situația în care suprafețele de terenuri disponibile sunt mai mici decât cele solicitate, se aplică procedura concurențială reglementată de prezenta lege”.
Articol apărut în ediția print a Jurnalul de Ilfov, nr.486