L-am întâlnit pe Marian Ghenea, directorul centrului Cultural „Ion Manu” din Otopeni, într-un moment important al profesiei sale de bază, aceea de actor. Înaintea repetiţiilor pentru piesa „ Secretul dr. Honigberger” care va avea premiera pe 16 noiembrie la Otopeni, l-am iscodit şi l-am întors pe Marian Ghenea la începuturile Centrului devenit astăzi un pol cultural de neocolit.
S-a întâmplat acum 14 ani…
Aşezat într-un vechi scaun cu tapiţerie bordo, care a aparţinut multor primari din Otopeni şi pe care l-a recuperat din clădirea vechii primării, Marian Ghenea vorbeşte întâi de…tristeţe. „Născându-mă aici mă cuprindea o tristeţe când vedeam o ditamai clădirea în ruine şi eu eram actorul, reprezentantul Otopeniului pe alte scene. Era, până la urmă şi o datorie de onoare să întorc locului unde m-am născut ceva din experienţa mea. Aici era o semi-construcţie care fusese conservată să nu plouă în ea. Am participat la concursul organizat în 1999, am câştigat şi de atunci….au trecut 14 ani. Într-o astfel de acţiune îţi trebuie şi o doză de inconştienţă absolut copilărească care are ca miză un joc: spaţiul cultural al unei localităţi. Am abandonat, pentru o perioadă, fără să vreau, lumea mea teatrală, fix perioada în care trebuia să fiu cel mai bine ancorat în teatru, dar am rămas angajat al Teatrului Odeon cu 2-3-4 premiere pe an. Primul lucru a fost să chem o echipă de câţiva prieteni, un arhitect, un constructor. Pe urmă, m-am întâlnit cu ideile primarului Silviu Gheorghe. Întâi l-am şocat pentru că i-am pus în faţă toată lista cu ceea ce trebuia făcut. Şi el şi membrii consiliului local au rămas perplecşi că vine unul la cultură şi vrea toţi banii comunităţii. Ei, după etapa de şoc, am început să mă explic, să vorbesc de primii paşi şi de următorii. Scena a fost construită cu totul: mecanisme, sunet, s-a reconstruit stalul care era demolat, încălzirea, apa, toată instalaţia electrică care are 100 şi ceva de proiectoare a câte 2.000 volţi. Pe urmă, tot ce înseamnă bani pentru întreţinere. Orice instituţie de cultură consumă mulţi bani, ca şi medicina care vindecă, ca şi şcoala care ne învaţă, ca şi armata care ne păzeşte. Fără să existe un beneficiu imediat. Toată lumea se aşteaptă ca rezultatele să fie pe loc. Pretenţia e alta: să te pună un pic pe gânduri.”
Trebuia să-i spun „Cămin Cultural”
Tac şi-l ascult pe Marian Ghenea fără să-l întrerup şi povesteşte că s-a mai şi înşelat. „Acum îmi dau seama de ignoranţa mea din 1999, căci nu trebuia să-i spun centru cultural. Nu e ruşine să spui că ai cămin cultural, trebuie să ai curajul să accepţi rădăcinile şi să ai încredere în ele. Oricât de bine a învăţat Brâncuşi la Paris, peste toate există rădăcinile care se mută de la o generaţie la alta şi trebuie întreţinute. Şi dacă nu le întreţii, ai gustul amar al neputinţei. Motiv pentru care am luat toate liceele importante din judeţ, de la Brăneşti, Otopeni, Snagov etc. Erau 6-7, o dată pe săptămână mă duceam, în fiecare zi în alt liceu şi montam diverse spectacole: Horia Lovinescu, Shakespeare, Caragiale. Am făcut un festival de teatru pentru copii şi apoi festivalul a evoluat sau, pe alocuri, a involuat.”
Copiii mei, voi sunteţi rezultatul nostru
Marian Ghenea aminteşte foarte des de şcoală şi-mi explică: „Şcoala e foarte importantă, e crucială pentru oricine, de cadrele didactice depinde întregul univers viitor al oricăruia dintre noi. Părinţii stau lângă bombe nucleare în zilele de astăzi: un copil poate să se dezvolte excepţional sau poate distruge o întreagă familie pentru că tu, ca părinte, nu ai avut atenţia îndreptată către copilul tău. Mai lasă-l cu aceeaşi bocanci şi doi ani! Şi-mi vine, câteodată, să-mi cer iertare copiilor şi să le spun: Noi suntem cei răspunzători, noi suntem cei care nu v-am dat ce trebuie. Îi îndemn pe copii ca, odată ce au trecut pragul acestei instituţii, să nu-şi reprime ceva important: întrebarea. Nu mă interesează nicio programă analitică din lume în secunda în care copilul are o întrebare. Nu poţi să-i reprimi copilului nicio întrebare şi aşa se naşte bulgărele de zăpadă care mă bucură şi mă extaziază. Ce rezolv dacă eu îi spun să stea cuminte în bancă, şi el e plin de energie pentru că bea energizante, mănâncă bine, are căldură şi confort şi eu îi reprim ce-i mai important în construcţia lui? Întrebarea!”.
Ce fel de suflete se plimbă pe străzile asfaltate?
„Iar primarii, toţi, trebuie întrebaţi ce fac cu copiii din localităţile lor după ce aceştia ies de la şcoală. Şi după ce se pun panseluţe, se fac străzi, se trage apa, vin eu și întreb: cam ce copii ar trebui să se bucure de toate acestea? Cei contorsionaţi sufleteşte de „ştirile de la ora 5”? Ce fel de suflete trebuie să se plimbe pe străzile refăcute dacă tu, factor de decizie, nu-i arăţi şi povestea Motanului Încălţat? Indiferent de ce e la modă, noi, responsabilii cu sufletele celor din jur, nu trebuie să ne pierdem. Mie mi-e foarte dragă generaţia care creşte acum, îi iubesc pe copiii de astăzi, declară directorul Centrului Cultural „Ion Manu” din Otopeni.
Iar publicul, Măria Sa…
Curioasă să aflu către ce gen de public se îndreaptă eforturile colective ale Centrului Cultural şi ale Primăriei, Marian Ghenea spune: „Sesizez la spectacole oameni la care nu te aştepţi să rămână acolo. Au fost pe scenă Ion Caramitru şi Johnny Răducanu cu puţin înainte ca Johnny să plece, era sala plină. A fost Victor Rebengiuc cu „Legenda marelui închizitor”, după Feodor Dostoievski, un „one man show” de excepţie, au fost 400 de oameni în sală într-o localitate în care sunt 10.000 de oameni. Şi aşa, mai cu teatru, mai cu folclor, mai cu dansuri lucrurile prind culoare, esenţă, gust, vibraţie. Cea mai îndrăzneaţă manifestare? Un profesor de muzică care e la Stockholm acum, a fost pe scenă şi, într-o seară pe lângă repertoriul clasic de pian, a interpretat şi Toccatele lui Bach. Lumea a rămas înmărmurită, n-a plecat nimeni. Câtă dragoste am simţit eu pentru oamenii din sală în acel moment? Imensă! Apoi, Maria Răducanu, valoroasa interepretă de etno jazz a cântat o manea transformată .(n.red. piesa se numeşte „Cristina” ), dusă înapoi la muzica bizantină şi a fost extraordinar atunci la Otopeni!”
Final cu parfum unic de scenă
L-am dus pe Marian Ghenea pe scenă ca să terminăm articolul în parfumul unic al scândurii. Directorul Centrului Cultural povesteşte mult şi frumos, iar faptul că el alege interpreţii pentru festivalul folcloric este unul dintre ele. Nu a uitat să-mi spună despre echipa lui, aproape aceeaşi de 14 ani şi despre copiii trecuţi atâţia ani prin „mâinile” coregrafei Corneliei Lazăr, despre Maestrul Albulescu, profesorul din Institut şi despre poezia matematicii sau matematica poeziei predată de un dascăl ales.
