Rețete și diete

Dovleacul este vedeta fiecărei toamne târzii. Semințele și miezul viu  colorat răsfață până și cele exigente gusturi. Însă, pe lângă savoarea inconfundabilă a delicioaselor preparate culinare din dovleac, acesta conține și foarte mulți nutrienți esențiali bunei funcționări a organismului. Având multiple valențe terapeutice, dovleacul este inclus în numeroase rețete sănătoase și apreciate.  

Puterea tămăduitoare a legumei 

Vitamina A – cu o capacitatea uimitoare de îmbunătățire a vederii și a protecției sănătății ochi­­­lor, 

 Vitamina C – o porție de dovleac asigură aproximativ 20% din necesarul zilnic de vitamină C, necesară pentru fortificarea sistemului imunitar în zilele friguroase și combaterea simptomelor chinuitoare ale infecțiilor căilor respiratorii, specifice sezonului rece,   

 Vitamina E – protejează inima, previne oboseala excesivă în timpul zilei, grăbește vindecarea rănilor, oferă elasticitate pielii, asigură capacitatea de concentrare, tratează insomniile și este un bun calmant în stările de nervozitate, 

 Calciu – este un nu­trient de bază pentru menținerea sănătății dentare și osoase, prevenind osteoporoza, rahitismul, contribuie la procesul de coagulare sanguină și de reglare hormonală. Tot calciul scade colesterolul, reglează tensiunea arterială, menține ritmul cardiac normal și relaxează musculatura,   

 Magneziu – constituie un bun pansament pe stomac și asigură o bună funcționare a tubului digestiv, a rinichilor și vezicii urinare, a creierului și a sistemului nervos, 

 Potasiu – este responsabil de reglarea presiunii arteriale, prevenirea bolilor de inimă și vase sanguine, creșterea ca­­­­pacității de concentrare și memorare, 

 Fosfor – intervine în producerea lecitinei, având efecte benefice asupra creierului, îm­bu­­­­­nătățește și menține să­­­­­­­­nătatea osoasă, previne apariția pietrelor la rinichi, anxietatea, iritabilitatea, senzația de slăbiciune și oboseală permanentă.

Cura detoxifiantă

Dovleacul este și un puternic antioxidant și detoxifiant. Ține o cură timp de o săptămână, perioadă în care să consumi doar suc de dovleac, supă de dovleac, o mână de semințe de dovleac prăjite (când ți se face foame) și dovleac copt. Sucul îl prepari din jumătate de  kilogram de miez fiert bine și pasat. Iar pentru supă, pune la fiert o jumătate de kilogram de miez de dovleac, un morcov, o ceapă și o țelină. Când ingredientele sunt fierte bine, pasează-le. Ia supa de pe foc, adaugă 200 ml smântână, sare și piper după gust. 

Dieta pentru combaterea cistitei

Una dintre cele mai frecvente probleme de sănătate ale reprezentantelor se­xului frumos este cistita, o inflamație a vezicii urinare cauzată de pătrunderea bacteriilor în uretră (canalul prin care se elimină urina), care cauzează nevoia frecventă și urgentă de a urina și durere la urinare. Dovleacul poate fi un bun adjuvant în ameliorarea simptomelor acestei afecțiuni. Din 200 gr de semințe pisate adăugate la 500 ml apă clocotită și lăsate la infuzat timp de 8-10 ore, se obține o infuzie care se consumă fierbinte – câte 100 ml, de patru ori pe zi, între mese. Dieta trebuie să o urmezi până când resimți o îmbunătățire semnificativă a a stării de sănătate. 


Reţete pe alese… de la bucătari culese

Plăcintă cu dovleac

Ingrediente:

l 1 pachet foi pentru plăcintă; l 1 dovleac plăcintar; l zahăr, l scor­țișoară; l unt topit sau ulei pentru uns foile.

Mod de preparare:

Curăță dovleacul și dă miezul prin răzătoarea mare. Dovleacul ras pune-l la călit. Apoi, adaugă-l peste zahăr și scorțișoară (pregătite după gust), într-o cratiță și lasă-le să se înmoaie. Între timp pregătește tava și foile de plăcintă. Pune prima foaie în tava tapetată cu hârtie de copt. Unge această foaie cu unt topit sau ulei și pune umplutura. Procedează astfel și cu următoarea foaie, iar pe ultima unge-o și las-o așa. La capete pune mai puțină umplutură și îndoaie-le ca să nu curgă la coacere.


Supă cremă de dovleac

Ingrediente:

l 600 gr de dovleac, fără coajă sau semințe; l 250 gr de cartofi; 200 ml de smântână; l 1 litru de apă; l 1 ceapă; l 1 linguriță de ­ghimbir ras; l 1/2 linguriță de scorțișoară; l 1/2 linguriță de chili.

Mod de preparare:

Decojește dovleacul, iar miezul taie-l în bucăți mici.  Cartofii și ceapa curățate și bine spălate, taie-le cubulețe, amestecă-le cu dovleacul și adaugă apa, sarea și condimentele. Pentru decor, lasă deoparte trei vârfuri de cuțit de condimente. Lasă ingredientele la fiert într-o oală cu capac, timp de 10 minute, până se înmoaie toate. Amestecă ingredientele la blender cu 100 ml de smântână, până când obții o compoziție omogenă. Toarnă supa în boluri pentru servire, dar mai adaugă-i smântâna și condimentele rămase.


Sarmale cu semințe de dovleac

Ingrediente:

l semințe de dovleac; l 1/2 sfeclă roșie; l 1 morcov; l 1 ceapă; l 1 lingură de făină; l 1 ceașcă de orez; l mărar; l cimbru; l dafin; l sare; l piper; l foi de varză acră.

Mod de preparare:

Macină semințele și amestecă-le cu orezul, condimentele și legumele spălate sub jet de apă și tocate mărunt. Apoi, învelește sărmăluțele, așează-le într-o oală și pune-le la fiert cam un sfert de oră pe aragaz și, ulterior, circa o jumătate de oră la cuptor.