Campania de prevenție a bolilor cardiovasculare a ajuns la Gruiu

Cel mai amplu program social demarat în acest an la nivel județean, se extinde. Campania “Prevenirea infarctului miocardic” inițiată și organizată de Jurnalul de Ilfov, în parteneriat cu specialiștii Centrului de Recuperare Cardiovasculară CardioRec, Corbeanca, a ajuns vineri, 25 iulie, la Gruiu. Campania a beneficiat de sprijinul Consiliului  Local și de cel al primarului Ion Samoilă.

„În România, bolile inimii și ale vaselor sanguine, reprezintă principala cauză de deces, internare în spital și handicap fizic la nivelul popu­lației adulte și vârstnice din Europa. România ocupă locul trei în lume la mortalitatea din cauze cardiovasculare. Conform statisticilor, doi din trei oameni se sting din cauza unor afecțiuni ale inimii și vaselor de sânge. În țara noastră, la fiecare 20 de minute, o persoană suferă un accident vascular cerebral, iar la fiecare 30 de minute, alta face infarct”, avertizează dr. Clara Alexandrescu, medic primar cardiologie CardioRec, Corbeanca și Centre Thoracique de Monaco. Pentru a preveni apariția bolilor cardiovasculare și complicațiile lor în rândul locuitorilor din orașele și comunele ilfovene, Jurnalul de Ilfov și specialiștii Centrului de Recuperare Cardiovasculară CardioRec Corbeanca, extind campania “Prevenirea infarctului miocardic”.  

Localnicii din Gruiu și-au controlat sănătatea inimii, gratuit…     

Aproximativ 50 de localnici din comuna Gruiu și-au controlot, gratuit, sănătatea cardiacă, pentru a evita sau depista la timp îmbolnăvirea prin afecțiuni grave de inimă și vase sanguine. În programul de vineri, de la Gruiu, au fost incluși bărbații cu vârste de peste 40 de ani, aceștia fiind mult mai predispuși la boli cardiovasculare decât reprezentantele sexului frumos. Dr. Clara Alexandrescu, medic primar cardiologie CardioRec, Corbeanca, dr. Antonia Voicescu, medic primar medicină internă și Alina Simion, asistent medical principal, le-au făcut pacienților electrocardiograma, determinarea pulsului, le-au măsurat tensiunea arterială și le-au testat capacitatea pulmonară. Profesioniștii în sănătate le-au dat și cele mai bune sfaturi pentru a duce o viață cât se poate de normală cu boala lor. 

Și au învățat să mănânce sănătos 

După investigațiile cardiovasculare, pacienții au fost consultați de dr. Mihaela Constantin, medic specialist diabet zaharat, nutriție și boli metabolice, de la care au aflat cum să evite diabetul sau, după caz, cum să evite agravarea acestei afecțiuni și cum să-și schimbe stilul alimentar ca să prevină îmbolnăvirea inimii și a vaselor sanguine. Campania care s-a desfășurat la Dispensarul Comunal Gruiu a evidențiat, încă o dată, necesitatea controalelor periodice la bărbații trecuți de prima tinerețe. Cu atât mai mult cu cât, specialiștii CardioRec au constatat că majoritatea pacienților investigați au un regim alimentar deficitar, care îi predispune la supraponderalitate și obezitate sau au viciul fumatului.     

“Sunt hipertensiv și i-au tratament. Chiar și așa, aproape mereu am o durere în piept care simt că mă strânge, mă ține, cu tot cu umeri și coate. Nu merg la medic pentru că sunt prea scumpe analizele și nu-mi permit să le plătesc”, izbutește să-i explice Gorghiu Purice, un localnic trecut bine de prima tinerețe, medicului Clara Alexandrescu, încă de la primul contact cu specialistul. Pacientul are o greutate de 109 kg pentru care nutriționistul i-a recomandat scăderea greutății. Are o angină pectorală de debut și suferă de obezitate de gradul 2. Factori de risc înalt, care îi cauzează complicații la nivel cardiac, respirator, articular și nu numai.   

“Am consultat aproximativ 50 de pacienți de peste 40 de ani, cu factori de risc. Au venit persoane care aveau modificări pe electrocardiogramă și pacienți care aveau durere toracică tipică, fără să știe că au o boală cardiacă. Din 50, jumătate au boală cardiacă gravă, ori angină pectorală, ori sunt hipertensivi, ori au o tulburare de ritm cardiac. Pacienții hipertensivi trebuie să știe că boala lor nu se vindecă, doar se tratează. Medicamentele se iau în fiecare zi. De asemenea, este foarte important să meargă periodic la cardiolog. E mai bine să-și facă un control cardiovascular, o dată pe an, decât să faci infarct sau accident vascular”, a concluzionat dr. Clara Alexandrescu, la finalul consultațiilor. 

Investigații amănunțite, gratuite, la CardioRec 

Pacienții consultați vineri, 25 iulie, la Dispensarul Comunal Gruiu, vor beneficia de mult mai multe investigații cardiovasculare, fără să plătească. Aceștia au fost programați la Centrul de Recuperare Cardiovasculară CardioRec, din Corbeanca, în baza trimiterilor primite de la medicul de familie al policlinicii.  

„Toți pacienții pe care i-am văzut suferă de obezitate și au risc cardiovascular foate înalt. Complicațiile însă, sunt mult mai multe. Cei care au diabet și nu-și schimbă stilul de viață și regimul alimentar, riscă să rămână fără mâini, picioare sau chiar fără vedere. 

Le-am recomandat scăderea în greutate, dietă adecvată și mișcare. Plus, control medical la trei luni. Le-am înmânat recomandarea pentru următoarea consultație, care va avea loc la cabinetul din Corbeanca și care, de asemenea, va fi gratuită. Au nevoie doar de biletul de trimitere de la medicul de familie”, ne-a spus dr. Mihaela Constantin, medic specialist diabet zaharat, nutriție și boli metabolice la Centrul de Recuperare Cardiovasculară CardioRec, Corbeanca.  

“Cel mai grav este că deși sunt bolnavi, sau prezintă un risc foarte mare de a dezvolta boli cardiovasculare, oamenii nu prea merg la medic. Și nu pentru că nu ar fi interesați de sănătatea lor, ci pentru că se tem de costurile mult prea mari pe care nu le pot achita din propriul buzunar. Alții, care au tratament medicamentos recomandat de specialist, nu-și administrează tratamentul”, ne-a explicat dr. Antonia Voicescu, medic primar medicină internă în cadrul Centrului de Recuperare Cardiovasculară CardioRec, Corbeanca, la finalul programului de la Gruiu.