Peste 8% din populaţia României suferă de bronhopneumopatie obstructivă cronică (BPOC), boală pulmonară gravă şi progresivă ce limitează fluxul de aer la nivel pulmonar. În condiţiile în care numărul cazurilor de îmbolnăviri este în continuă creştere, specialiştii avertizează că în curând afecţiunea va deveni una dintre principalele cauze de mortalitate la nivel mondial. 

 

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 559, ediția print

„Bronhopneumopatia obstructivă cronică (BPOC) este o boală caracterizată prin limitarea fluxului de aer și care e incomplet ireversibilă. BPOC va ajunge în câţiva ani să fie a treia cauză de mortalitate în lume. Mortalitatea prin BPOC este în creştere la nivel mondial. Incidenţa în România este de aproximativ 8,9%. Sunt mulţi pacienţi nediagnosticaţi“, a spus dr. Roxana Nemeş, preşedintele Societăţii Române de Pneumologie, la un eveniment organizat recent de Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România. În opinia medicului, principalii factori de risc pentru declanşarea acestei boli sunt fumatul şi vapingul (n.r. – ţigara electronică). „Fumatul reprezintă cel mai important factor de risc cunoscut, în ceea ce priveşte BPOC. În ţările cu o cultură de tip european, se consideră că peste 90% din cazurile de BPOC sunt determinate de fumat“ , a explicat dr.  Nemeş.

Atenţie la ţigara electronică! Este la fel de periculoasă ca fumatul clasic 

Preşedintele Societăţii Române de Pneumologie (SRP) a atenţionat cu această ocazie şi asupra faptului că utilizarea ţigării electronice provoacă leziuni asemănătoare fumatului clasic. Nu mai puţin de un milion de români suferă de afecţiuni respiratorii, multe dintre ele cauzate sau agravate de fumat. Estimativ, 10% dintre pacienţii care au astm bronşic, prezintă forma severă a bolii. În opinia dr. Nemeş, imunizarea reprezintă ,“singura armă redutabilă“ pentru a preveni manifestările chinuitoare. Vaccinurile antigripale şi pneumococice sunt extrem de importante în acest sens. Cu toate acestea, preşedintele SRP atenţioneaza că vaccinarea antigripală nu asigură protecţia împotriva altor infecţii respiratorii. „Vaccinul antigripal reduce în mod clar numărul exacerbărilor acute care apar la persoanele cu BPOC. Vaccinul pneumococic reduce incidenţa bolii pneumococice invazive. Vaccinarea atât cu vaccin antigripal, cât şi cu vaccin pneumococic, poate produce un efect aditiv care reduce exacerbările mai eficient decât oricare dintre vaccinuri.(…) La persoanele cu risc crescut de apariţie a infecţiilor respiratorii se pot administra şi alte tipuri de vaccinuri“, a adăugat dr. Nemeş. Incidenţa BPOC în România se apreciază că este de 8,9%. Numărul real al pacienţilor, însă, nu se cunoaşte, mulţi fiind încă nediagnosticaţi.

Gripa agravează BPOC 

Cel mai recent studiu publicat în revista „CHEST“, arată că pacienţii diagnosticaţi cu boală pulmonară obstructivă cronică prezintă un risc ridicat de deces, boli critice şi spitalizare dacă fac gripă. Din acest motiv, vaccinurile gripale sunt foarte importante pentru ei, scrie sciencedaily.com. Infecţia cu gripă este o cauză comună a spitalizării în rândul pacienţilor cu BPOC, iar consecinţele sunt severe: unul din zece pacienţi a decedat, iar unul din cinci a avut nevoie de terapie intensivă. „Am constatat că vaccinul gripal a fost asociat cu o reducere de 38% a spitalizărilor pe bază de gripă printre pacienţii cu BPOC. Având în vedere rezultatele acestui studiu, încurajăm pacienţii cu BPOC să ia în calcul vaccinul în fiecare an, ca măsură de protecţie împotriva gripei şi împotriva consecinţelor sale grave asupra sănătăţii“, a explicat Sunita Mulpuru, expert în cadrul Institutului de Cercetare al Spitalului Ottawa, Canada.