A cincea ședință de controale și consiliere medicală din cadrul primei etape a Campaniei Sănătate pentru Trupul și Sufletul Tău inițiată, organizată și susținută de săptămânalul Jurnalul de Ilfov în parteneriat cu Serviciul de Ambulanță București/Ilfov și Societatea de Salvare București, a avut loc duminică, la Clubul Sportiv din Corbeanca. Zeci de localnici de vârsta a treia și-au testat gratuit tensiunea arterială cu acest prilej.

Specialiștii care sus­țin programul social demarat de ziarul Jurnalul de Ilfov în județ, lucrează la foc continuu. Duminică, dr. Michel Yazji, specialist în chirurgie gene-rală de la Centrul Medical Hilmi din Capitală și asistentul social Roxana Dovleac din cadrul Centrului de Îngrijire și Asistență Socială Sfântul Vasile din București, au stat la dispoziția buneilor din comuna Corbeanca, timp de câteva ore bune. Pe toată durata ședinței de consiliere, ei le-au oferit invitaților, în mare parte localnici trecuți bine de prima tinerețe, cele mai bune sfaturi privind menținerea stării de sănătate la vârsta a treia și obținerea drepturilor la îngrijire și asistență socială, prevăzute de lege. 

Dr. Michel Yazji: “Sănătatea e scumpă, dar e mai ieftin să previi decât să tratezi” 

Participanții la eveniment au aflat de la dr. Michel Yazji de ce e bine să fie înscriși pe lista unui medic de familie, când este imperios necesar să solicite ajutorul echi-pajului de la Ambulanță, ce informații să-i furnizeze operatorului serviciului de Ambulanță despre starea în care se află în acel moment, și mai ales, cum să supraviețuiască unui eventual atac cerebral sau unui atac de cord, recunoscând simptomele ce preced aceste afecțiuni care le ame­nință viața. “Indiferent de ­vârstă și de suferințele fizice cu care vă confruntați, este obli­gatoriu să fiți înscriși pe lista unui medic de familie și păstrați în per­manență legătura cu el. Acesta este cel care în urma controalelor de rutină, la nevoie vă trimite la un specialist pentru investigații mai ample care să ducă la depistarea bolilor grave în stadiu incipient, când se pot trata cu succes. Tot medicul de familie vă ajută să vă luați medicamente la preț redus, compensate sau gratuite și vă oferă cele mai bune sfaturi de prevenire a bolilor grave și a complicațiilor acestora. E adevărat că sănătatea e scumpă, dar este mult mai ieftin să preveniți afecțiunile care vă pun viața în pericol decât să le tratați ulte-rior. Când simțiți că aveți dureri de cap însoțite de amețeli puternice, probleme de vedere, un junghi, o durere în piept ce radiază și coboară pe mână, e musai să mergeți de urgență la medic pentru că riscați să faceți infarct miocardic sau accident vascular. Nu rămâneți nepăsători gândindu-vă că va trece de la sine în scurt timp. Este posibil să vă confruntați cu o boală cardiacă ce poate fi mortală. În cazul în care nu aveți posibilitate să ajungeți la medicul care vă monitorizează starea de sănăta-te periodic, puneți mâna pe telefon și sunați la 112, solicitând ajutorul specialiștilor de la Salvare. Încercați să spuneți cu exactitate tot ceea ce simțiți și să faceți ce vi se spune pentru a evita pericolul”, i-a sfătuit dr. Yazji pe invitați. 

Asistentul Roxana Dovleac: “Dificultățile financiare pot fi depășite cu sprijinul DGASPC” 

Cu sprijinul asistentului social Roxana Dovleac, localnicii și-au lămurit anumite drepturi pe care le au dacă întâmpină probleme legate de bani sau de lipsa unor per-soane care să-i îngrijească în cazul în care, după o viață de muncă, au rămas singuri pe lume, fără familii sau aparținători. “Cu sprijinul ­DGASPC, se poate rezolva lipsa apar­­ținătorilor și pot fi depășite dificultățile financiare. Dacă puteți demonstra că aveți nevoie de bani pentru tratamente, îngrijiri etc. aveți posibilitatea de a beneficia de o indemnizație socială. Tot ce aveți de făcut este să mergeți să depuneți o cerere în scris la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului din Voluntari. După evaluarea cererii de către specialiștii instituiției, se va efectua o anchetă socială în urma căreia se decide dacă puteți beneficia de asistență și indemnizație”, le-a explicat asistentul social Roxana Dovleac. 

Majoritatea ­vârstnicilor, ­riscă boli grave ­cardiovasculare    

Sesiunea de con­sultații medicale a fost urmată de controlul gratuit al tensiunii arteriale, principalul factor declanșator al bolilor cardiovasculare. Iar rezultatele testă-rii nu au fost de loc îmbucurătoare. “Majoritatea vârstnicilor cărora le am măsurat tensiunea prezintă risc crescut de afecțiuni cardiovasculare și complicații. Nu stau bine de loc cu tensiunea. Trebuie să meargă neapărat la medicul cardiolog pentru control”, a completat dr. Michel Yazji. 

Jurnalul de Ilfov și-a premiat invitații 

Așa cum și-a obișnuit participanții la programul social, săptămânalul Jurnalul de Ilfov și-a premiat cei mai fideli invitați la eveniment. Premiile, un termometru și un cantar digital au ajuns la soții Enache din Corbeanca.                     

Articolele din ziarul „jurnalul de Ilfov” au stârnit interesul participanților, dornici de informații