Ca de fiecare dată, de la an la an, organizarea este și mai bine pusă la punct, sponsorii sunt tot mai numeroși, artiștii sunt dintre cei mai în vogă, iar invitații răspund cu plăcere și participă cu încântare la evenimentul din Afumați

Ne este din ce în ce mai clar că celor din Afumați, localitate atestată documentar acum mai bine de 500 de ani (513 mai exact), le place să petreacă! Și o fac bine, plini de energie și bucurie, de la cei mai tineri la vârstnici, iar una dintre cele mai importante ocazii este chiar aceea a cinstirii localității lor. Astfel, ajunsă la ediția cu numărul 15, petrecerea prilejuită de ”Zilele comunei Afumați” a fost memorabilă, de la an la an fiind tot mai bine organizată și mai bine primită de afumățeni.

Articol apărut în Jurnalul de Ilfov nr. 668, ediția print

Anul acesta însă, organizatorii chiar s-au întrecut pe ei. Primăria comunei Afumați, primarul Gabriel Dumănică, Consiliul Local, peste 100 de sponsori, cifră care reprezintă deja un record, o scenă profesională, dotată de actualitate, 3 ecrane gigantice, echipe de fotografi și videografi profesioniști, artiști locali, dar și artiști consacrați la nivel național și internațional, foto corner amplasat lângă zona alocată invitaților, pentru a crea un cadru memorabil în fotografiile care s-au realizat – au fost doar câteva dintre noutățile celei de-a 15-a ediții, desfășurată sâmbătă și duminică, respectiv 2 și 3 septembrie.

Au fost două zile de muzică, dans, joacă multă pentru cei mici, gustări alese, artiști, invitați, un număr impresionant de localnici care și-au dorit să participe în public și multe surprize plăcute, pe 2 și 3 septembrie, în același spațiu generos – curtea și terenul de sport care aparțin Școlii Generale Nr. 1 Afumați, Șos. Petrăchioaia 10. Cei mici au avut și ei zona lor, cu gonflabile gigantice, iar pentru gurmanzi, grătarele au sfârâit continuu. Dulciurile au fost delicioase, înghețata, berea și sucurile – foarte reci și atmosfera – una potrivită unei comunități unite, gata să se bucure și să-și împărtășească realizările de peste an.

O petrecere reușită, cu artiști îndrăgiți

Startul distracției s-a dat sâmbătă, de la ora 13.30, iar lista cu invitații pe scenă a fost extrem de apreciată – Doinița Chiurciu, Balet Raluca, Smart Kids, Georgiana Lepădat, Laura Ion, Cosma, ­Sonny Flame, Johny Romano, Bella Santiago, Andia, Theo Rose sau, direct din Germania, îndrăgita trupă de muzică eurodance ­Culture Beat. Pe rând, fiecare dintre cei prezentați mai sus au fost aduși în fața publicului de către Aurelian Temișan, îndrăgitul artist fiind un participant obișnuit la evenimentele afumățene din ultimii ani, onorat și în acest an să facă oficiile de prezentator.

Duminică, tot începând cu orele prânzului, pe scenă au urcat Giulia Rizea, Andrei Gherasim, Bianca Gheorghe, Viorica Chiurciu (care de anul trecut este și ”Cetățean de Onoare” al comunei), Taraful Aventurierii, Ionuț Sidău, Maria Cârneci, Ionică Moroșanu, Floarea Calotă, Taraful Mirela și Elvis Năsturică, Taraful Rutenilor și Carmen Chindriș. Surpriza serii a fost spectaculoasă, oferită de un grup de fachiri din Brașov. Printre oaspeții zilei i-am remarcat pe secretarul de stat Irinel Scrioșteanu, a cărei zi de naștere a coincis în acest an cu cea de-a doua zi a petrecerii de la Aumați și pe primarul comunei Petrăchioaia, Mihai Dobre.

Investiții într-o comunitate în permanentă evoluție

Fiecare dintre cele două zile de petrecere au fost presărate cu multe surprize oferite de organizatori, iar primarul Gabriel Dumănică, o gazdă mereu perfectă, a fost prezent permanent printre afumățeni pentru a se asigura că toată lumea este mulțumită. Acesta le-a urat sărbătoriților ”La mulți ani!” și a punctat câteva dintre realizările administrației locale făcute cu scopul de a aduce o calitate mai bună vieții afumățenilor. Edilul a amintit de importante investiții în infrastructura edilitară, de proiecte de mediu, sănătate, transport, siguranță rutieră sau digitalizare. Așadar, s-au punctat lucrările de canalizare, alimentare cu apă, de asfaltare străzi – finalizate, în curs sau în programul viitor, realizarea de trotuare și podețe de acces la proprietăți, șanțuri betonate pentru scurgerea apelor pluviale, un nou puț de mare adâncime, care să rezolve consumul ridicat de apă din perioada verii, transformarea școlilor și grădinițelor din localitate în unități moderne de învățământ, operaționalizarea unui program afterschool, dar și faptul că, la ”Școala Mare”, prin achizitia și alipirea celor 4 terenuri învecinate, s-a ajuns la o suprafață de 3,05 ha – ceea ce face ca în Afumați să ­existe, ­astfel, școala cu cel mai mare spațiu educațional din județul Ilfov. ”Sunt în curs de accesare fonduri pentru creșă, cu 4 grupe, și vorbim de 12.250.000 lei, iar ca amplasament – terenul liber de lângă parcul din cartierul de tineret din zona Deal. (…) A fost finalizat terenul de sport sintetic la ”Școala Mare” și s-a semnat contractul de finanțare nerambursabilă pentru proiectul “Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a Școlii Gim. Nr. 1 Afumați”, în valoare de 835.000 lei”, a spus primarul.

Pe partea de infrastructură de transport, edilul a vorbit despre finalizarea giratoriului ”din curbă” și a giratoriului din Ograda Ștefănești sau de accesarea de fonduri pentru modernizarea și extinderea sistemului de semaforizare inteligentă.

Iar lista investițiilor este mult mai lungă, cuprinzând, printre altele  finalizarea înlocuirii parapetului pietonal de pe podul din centru comunei sau un nou giratoriu în zona Moară. Sau, proiectul drumurilor radiale – ”Orbital București”, prin care se va crea o centură parțială a comunei, de mare ajutor pentru fluidizarea traficul și reducerea numărului de accidente rutiere.

”Se află în curs de finalizare licitația pentru o sală multifuncțională de 600 mp, în incinta Bazei Sportive. De asemenea, vom realiza o sală de sport în Ograda Ștefănești. În Deal, pe Str. Albăstrelelor, vor începe lucrările de construire a unui teren de sport sintetic pentru tenis cu piciorul și baschet”, a completat Gabriel Dumănică. Acesta a vorbit afumățenilor și despre zonele verzi ale comunei, despre extinderea parcurilor existente sau realizarea unora pe noi amplasamente. De asemenea, s-au menționat cadastrarea străzilor, transportul public local și proiectul ”Informarea călătorilor în stațiile de autobuz, în timp real”, dar și faptul că pensionarii afumățeni cu o pensie mai mică de 3.000 lei/lună beneficiază de decontarea a 10 călătorii/lunare, reabilitarea și modernizarea Căminului Cultural, achiziționarea a încă unui microbuz școlar clasic și a altora ”verzi”, reabilitarea completă a dispensarului uman sau modificarea programului de lucru al Poliției Locale Afumați, astfel încât activitatea să se desfășoare în 3 schimburi, 24h/24h, de luni – ora 6.00, până sâmbătă dimineață, ora 6.00, cu patrule în toate zonele comunei și care răspund la nr. de tel. 0728.878.933.

”Anul acesta, am achiziționat imobilul de pe Șos. București-Urziceni nr. 153, vecin cu imobilul Căminului Cultural, unde funcționează Primăria – Șos. București-Urziceni nr. 151 – pentru a facilita buna desfășurare a activităților administrative și culturale din comună, dar și pentru a asigura servicii de bună calitate cetățenilor. În zona centrală, a fost identificat un teren aflat în domeniul public, pentru care au fost începute documentațiile pentru construirea unui grup sanitar. Apoi, realizarea de stații de reîncărcare pentru vehiculele electrice, în Afumați, în 4 locații din comună: la Moară, în Deal, la Baza Sportivă și încă una în Deal. În ultimii ani, investițiile private au avut o creștere semnificativă, aducând un aport foarte mare la bugetul local și generând locuri de muncă. Menționez aici investițiile Doraly, la care se adaugă cele ale ­CTPark (cu primul parc industrial care va ajunge la o suprafață de 21 ha), cât și una dintre cele mai mari investiții din regiunea București-Ilfov, în suprafață de 70 ha, care va fi realizata de SC Victoria Grup pe Șos. Moara Domnească, care se intersectează și cu străzile Nr. 1, Nr. 2, Nr. 3 și Nr. 4, unde funcționează mai multe societăți. Totodată, investiții mari se vor realiza pe Șos. Ștefănești – Dascălu, pe o suprafață de peste 20 ha și pe Șos. Petrăchioaia. Cu sprijinul Consiliului Local, menținem toate evenimentele și inițiativele anuale ale școlii, bisericii, dispensarului, Primăriei și cetățenilor comunei și vom putea promova altele noi. Sunt foarte multe proiecte care vor dezvolta inteligent și în mod accelerat localitatea noastră!”, a mai adăugat primarul. Care a mulțumit sponsorilor, persoane fizice și juridice, care au avut un rol important în organizarea evenimentului de la Afumați. Evident, mulțumirile finale s-au adresat afumățenilor, pentru participarea în număr mare, de-a lungul anilor, la ”Zilele comunei Afumați”, contribuind, astfel, la reușita acestui mare festival.

Eveniment zonal, deja o tradiție în ­regiunea București-Ilfov

”Este mai mult decât un eveniment al Afumațiului, pentru că deja vorbim de ceva zonal. Vin oameni din București, Urziceni, din jurul comunei. An de an se fac eforturi pentru organizarea lui și, de aceea, trebuie să le muțumim și tuturor sponsorilor, persoane fizice și juridice, care au fost alături de noi și ne-au ajutat. Să mulțumim Consiliului Local, angajaților Primăriei și voluntarilor, pentru că avem, din nou, o ediție extrem de bine organizată. Colaborăm, ca de fiecare dată, foarte bine cu forțele de ordine – Jandarmeria, Poliția Locală și cu Salvarea. Avem toate aprobările necesare, vremea a fost bună, așa că, participarea este pe măsura așteptărilor. Mai ales că am reușit să aducem artiști atât de îndrăgiți și apreciați. Evident, pe lângă cei consacrați, promovăm, ca în fiecare an, talentele locale, copii foarte buni din Afumați, precum Laura Ion, Bianca Gheorghe și Doinița Chiurciu sau Raluca Jercea, care este balerină la Opera Națională”, ne-a declarat primarul Gabriel Dumănică, la finalul petrecerii de duminică, când ziua s-a încheiat cu un spectaculos foc de artificii.