În Italia, în anii ’90, s-a desfășurat o vastă operațiune a justiției italiene care a purtat numele generic de „mani pulite”. În traducere, „mâini curate”. Operațiunea a dus la dispariția așa numitei „Prime Republici”, ca urmare a dizolvării multor partide. Unii politicieni și oameni de afaceri s-au sinucis în urma dezvăluirii infracțiunilor comise. Au fost anchetați în jur de 5.000 de suspecți. La un moment dat, jumătate din membrii parlamentului italian erau puși sub acuzare. Mai mult de 400 de consilii locale, din orașe sau comune, au fost dizolvate din cauza acuzațiilor de corupție. Costurile estimate ale șpăgilor date în anii ’80 de companii italiene și străine, pentru obținerea de contracte generoase de la guvernul italian, s-au ridicat la suma de 4 miliarde de dolari. Exista chiar și o denumire pentru „para-ndărătul” atât de familiar în ultimele două decenii și jumătate în România. La italieni el se numea „tangentopoli”.
Toate aceste îmi sună atât de cunoscut, încât mai că nu-mi vine să cred ce se-ntâmplă. În ultima perioadă, în România s-a iscat o avalanșă de puneri sub acuzare, de arestări și condamnări ale unor oameni politici, funcționari din administrație, miniștri, oameni de afaceri, parlamentari, aleși locali etc. Toate acestea îmi confirmă ceea ce bănuiam: România este putredă, lepra corupției s-a întins în toate straturile societății. Nu poți decât să te crucești când afli zilnic despre șpăgi de milioane de euro cerute cu seninătate de demnitari cu funcții înalte. Eu, unul, sunt dezarmat.
O geană de speranță mai întrevăd, încă. Tot acest val de puneri sub acuzare și arestări mă face să cred că țara aceasta mai are puterea să se curețe de această pletoră de tâlhari la drumul mare. Ce spun cei cu musca pe căciulă despre aceasta? Toți pun aceeași placă. „Sunt procese politice!”, strigă ei în gura mare. „E răzbunarea și lucrătura lui Băsescu! Asistăm la la o vânătoare de vrăjitoare!”, țipă ei ca din gură de șarpe. Dar, odată condamnați, aproape toți tac mâlc, recunoscându-și, astfel, tacit, mișeliile. Pușcăriile gem acum de demnitarii care au furat, cu nesimțire, acest popor timp de 25 de ani. Au jefuit ca-n codru și acum se vaită că sunt persecutați. Au adus țara în pragul dezastrului economic, dar se consideră nevinovați. Hoția a ajuns un sport național. Măcar suntem și noi campioni la ceva. La corupție. De la vlădică la opincă, toți se dau de ceasul morții, doar-doar o mai fi ceva de furat. Jaful a devenit pentru demnitari o sarcină de serviciu înscrisă în „fișa postului”. Dar asta nu este decât vârful aisbergului. Sunt convins, surprizele de-abia încep. Chiar dacă se mișcă greoi, justiția română va trebui să extirpe cancerul care macină trupul țării. Odată și odată trebuie să scăpăm de cei care au convingerea că nu există atâtea pușcării, cât pot ei să fure. Doamne ajută!
