Laurențiu Gheorghe
Un control psihiatric al candidaților la alegerile din luna iunie ar fi fost mai mult decât necesar. În topul candidaților veseli se află pesediştii Iulian Bădescu şi Mircea Cosma, candidaţii la Primăria Ploieşti, respectiv la preşedinţia CJ Prahova sub umbrela USL. Aceștia au trimis pensionarilor din Ploiești, prin Poșta Romană, „taloane de pensie municipală”, prin care promit vârstnicilor din municipiu acordarea, sub forma unei plăți lunare, a unui venit suplimentar în cuantum de 200 de lei. Lăsând de o parte supraîncălzirea neuronilor reuniți de la PC+PNL+PSD, care au emanat cea mai tare aberație a acestei campanii electorale, redactarea materialului pare a aparține celebrei ministrese a educației susținută cu ardoare de Ponta: „Știm că există resurse pentru ca viața dumneavoastră să fie decentă și onorantă. În mandatul 2012 – 2016, Primăria Ploiești trebuie să vă acorde, sub forma unei plăți lunare, o sumă de aproximativ 200 de lei.” Adică 200 de lei pe patru ani, în tranșe lunare ar însemna cam 4 lei pe lună. Sumă ce nu cred că ar aduce voturi. Dar dacă ar fi 200 de lei pe lună, ceea ce reprezintă 30% din pensia medie, pentru 30.000 de beneficari, resurse-le necesare despre care aberează candidații USL s-ar ridica la aproape 70 de milioane de euro. De unde vor scoate acești doi domni psd-iști acești bani rămâne un mis-ter.
Mai modest, candidatul Florin Neagu pentru Primăria din Voinești din partea PP-DD, le promite concetățenilor doar ploaie după voie. Sloganul său „Omul care aduce ploaia, bunăstarea și prosperitatea în casa dumneavoastră”, ne duce cu gândul că dl Neagu vorbește pe firul scurt cu Cel de sus. Mult mai practic, colegul său de partid, candidat la Primăria din Râmnicu-Vâlcea promite transformarea căii ferate ce străbate orașul într un metrou vâlcean. „Această soluție cu o finanțare din bani europeni poate fi pusă în practică foarte ușor”, consideră Ion Nicolae.
În aceste zile România s-a transformat într-o scenă pe care se împart găini, dar și bâte și pietre între taberele care susțin diverși candidați. La Craiova, lansarea can-didaturii Olguței Vasilescu, senator PSD s-a făcut pe muzica lui Goran Bregovici și în prezența primarului Radu Mazăre.
Acesta chiar a ajutat-o pe Olguța Vasilescu să-și arate tricoul imprimat cu „Justice for Craiova”. Umblați doar prin Bamboo și alte cluburi de acest gen, unor parla-mentari le este peste mână să se mai exprime în limba română, pe care oricum o stâlcesc cu multă grație.
Nu ne rămâne decât să observăm că oricât de mare e grădina Domnului, unii insistă să sară gardul.