3.650 este numărul minim de înțepături pe care e nevoit să-l suporte în fiecare an un copil diagnosticat cu diabet de tip 1. Proiectul “Da și Eu Pot” demarat recent, va îmbunătăţi considerabil viaţa celor 3.000 de copii diagnosticaţi cu această boală, în România.
“Da și Eu Pot” este inițiat de doi oameni obișnuiți, Gabriela-Elena și Cristian Airinei, din credința că viața oamenilor din România se poate schimba, atât timp cât lupți pentru cauza în care crezi. Gabriela-Elena Airinei a fost diagnosticată cu diabet tip 1 în anul 2002, an din care a început lupta ei cu monitorizarea glicemiei: 4 înțepături zilnic pentru monitorizarea glicemiei și alte 4 pentru administrarea insulinei, mai bine de 2.920 de înțepături într-un an. După 15 ani de diabet și peste 43.800 de înțepături, Gabriela s-a intrebat cum suportă un copil toată această suferință, mai ales că, în cazul copiilor, pot fi și 10 înțepături într-o zi doar pentru măsurarea glicemiei și alte 5 pentru administrarea de insulină.
Gabriela-Elena Airinei, iniţiator proiectul „Da şi Eu Pot”: „Vrem să ajutăm cât mai mulţi copii cu aparate de monitorizare”
“Cum poate fi viața unui copil care trebuie să se înțepe de peste 10 ori pe zi? Cum poate fi viața unui părinte îngrijorat tot timpul de valoarea glicemiei copilului său, care se întreabă permanent: Oare a mâncat, oare și-a calculat corect doza de insulină? Este o grijă permanentă și o mare provocare pentru un copil să se înțepe la școală ca să-și măsoare glicemia. Există acum soluții prin care acești copii pot avea o viață mai frumoasă și prin care părinții să își facă mai puține griji. Există aparate de monitorizare a glicemiei care necesită o singură înțepătură pe zi pentru calibrarea glicemiei și care le poate transmite părinților informații privind valoarea glicemiei copilului prin telefon. Prin programul „Da și Eu Pot” dorim să sprijinim cât mai mulți copii prin achiziționarea acestor aparate și a consumabilelor necesare. Din păcate, aceste aparate sunt scumpe și mulți dintre părinți nu și le pot permite, iar Casa Națională de Asigurări de Sănătate are un program care funcționează doar pe hârtie” spune Gabriela-Elena Airinei.
Gabriela-Elena și Cristian Airinei, inițiatorii acestui program, vor face turul României pe bicicletă, vor pedala 30 de zile, vor parcurge peste 3000 de km prin 21 de județe. Turul României de bicicletă a început deja acum câteva zile în București pe traseul Parcul Izvor (Bdul. Națiunile Unite)– Piața Unirii – Parcul Tineretului – Șos Giurgiului – cu prima oprire la Giurgiu.
Spune „Da şi Eu Pot” şi vei ajuta un copil cu diabet să ducă o viaţă normală!
Şi tu poţi ajuta un copil cu diabet să trăiască normal! Oricine poate susține acest proiect prin donații în contul Asociației Sprijin pentru Diabet Cont LEI Banc Post: RO86BPOS70608474041RON01 sau platformele de donații: GalantOM și Bursa Binelui, donații de la persoane fizice necomisionate de către bancă.
Află mai multe despre acest proiect accesând http://sprijinpentrudiabet.galantom.ro/event-projects/view?id=799!