Decizia Curții Constituționale de a include religia ca disciplină opțională în școală îngrijorează profesorii de religie, clericii –profesori, clericii care educă elevii creștinește, ajutându-i astfel să se bucure de un viitor frumos, armonios. Pentru a nu spulbera visul copiilor la o viață îmbogățită cu cele mai prețioase virtuți, cu binecuvântarea Patriarhiei Române și sub coordonarea protopopiatelor de Sud și de Nord din județ, profesorii de religie din Ilfov, iau măsuri pentru protecția învățăceilor. Se va înființa Asociația Părinților Creștini Ortodocși din Ilfov, care va apăra drepturile și interesele elevilor.        

Patriarhia consideră discriminatorie și umilitoare decizia Curții Constituționale, în contextul în care, nu de puține ori, profesorii de religie au salvat elevi de la abandonul școlar, au ajutat familiile nevoiașe din care provin aceștia și le-au călăuzit pașii pe calea cea bună în viață. Pentru felul minunat în care li s-au schimbat viețile prin studiul creștin ortodox, copiii din Ilfov au ajuns să iubească orele de religie și să ceară să participe la astfel de cursuri. Binele și frumosul izvorăsc în mod natural din făpturile lor curate și nu acceptă întinare. 

“Elevii din Ilfov au primit chestionare prin intermediul cărora și-au exprimat propria opinie legată de cursurile de religie. Am avut ocazia să particip la monitorizarea acestor chestionare și am constatat, cu bucurie, că vor chiar să fie introduse mai multe ore de religie pe săptămână”, a spus Elena Panțiru, profesor la Liceul Teoretic Nr. 1 din Periș și profesor metodist de religie, pe zona de nord a Ilfovului, în cadrul unei dezbateri între profesorii de religie, preoții protopopi și preotul David Pestroiu, consilierul Arhiepiscopiei Bucureștilor, Sectorul de Învățământ și Activități cu Tineretul, care a avut loc pe 14 noiembrie, la Centrul Cultural Buftea.  

Profesorii de religie din Ilfov au susținut financiar elevii nevoiași  

Nici nu este de mirare că elevii doresc să fie educați creștinește și cer să studieze religia la școală. Cultura creștină îi îmbogățește spiritual și le formează caractere frumoase. “Profesorii de religie din Ilfov sunt implicați atât în activitățile școlare, cât și în cele extrașcolare. Pelerinajele, vizitele la mânăstiri, biserici, ateliere de pictură, sculptură, serbările organizate pentru marile sărbători creștine, vizitele organizate pentru a ajuta copiii sau bătrânii nevoiași sunt doar câteva exemple de activități care își pun amprenta pe sufletele copiilor, pentru totdeauna. În toamna acestui an, profesorii de religie împreună cu preoții din parohii au identificat elevii care au nevoie de susținere financiară pentru a continua studiile și au oferit din partea parohiilor și a sponsorilor manuale de religie pentru elevii clasei I, fișe de lucru pentru elevii clasei 0, precum și numeroase rechizite școlare. Pe de altă parte, prin realizarea unor parteneriate între școli sau grădinițe  și parohii, sau diverse instituții, s-au putut desfășura activități, precum cele din programul ”Hristos împărtășit copiilor!”, ”Alege școala!”, ”Concursurile credinței”, ”Bucuria de a fi creștin!”, ”Dialogurile cu Tinerii în Areopag” etc., ne-a spus preotul Dumitru Ștefănescu, secretarul Protopopiatului de Ilfov Sud.  

“Elevii noștri sunt foarte atrași de orele de religie, de ethosul creat de către profesorul de religie la oră, de activitățile formale și nonformale plăcute, care sunt organizate și desfășurate împreună cu profesorul de religie din școală. În funcție de etapa de vârstă și evenimentele fie de bucurie, fie de durere, la care participă voluntar, dar și involuntar în familiile proprii, elevii vin cu întrebări variate, întrebări care relevă o dorință de cunoaștere a învățăturii creștine, o dorință de înțelegere a fenomenului și a trăirii religioase la care participă. Sunt situații când elevii își deschid sufletul profesorului de religie, percepându-l ca pe un prieten al său. Există diferențe între un copil care primește o educație moral-religioasă în familie și continuată în clasă și un copil care primește doar o educație morală. Dragi părinți, scopul orei de religie este trăirea “Dragostei creștine”… dragostea față de aproapele, dragostea față de cei aflați în suferință, dragostea față de semeni, în ansamblul devenirii umane. Această valoare o putem cultiva în sufletul copiilor dvs. și a elevilor noștri, cu ajutorul dvs. Continuați să fiți alături de profesorii de religie, în efortul comun de a clădi o personalitate armonioasă copiilor prin educația religioasă din școală”, este mesajul pe care-l transmite¨, tuturor, prof. Vasile Bogus, inspectorul școlar de Religie al Județului Ilfov. 

“Primele şcoli româneşti au funcţionat în biserici, acum nu este firesc să nu se ţină seama de folosul educaţiei religioase pentru copiii noștri, prin marginalizarea religiei. Asociațiile Părinților Creștini Ortodocși ce se vor înfiinţa în judeţul Ilfov vor milita pentru o legislaţie favorabilă învăţământului religios, pentru asigurarea educaţiei sănătoase a copiilor noştri. Ora de religie este o oră a bucuriei întâlnirii copiilor cu Dumnezeu. La fiecare curs, elevii acumulează o învățătură creștină morală care întărește iubirea față de semeni (față de întreaga umanitate, indiferent de apartenențe: sociale, culturale, religioase ș.a.m.d.), în contextul naturii create de Dumnezeu. Vom oferi protecția spirituală de care au nevoie tinerele generații pentru evoluția lor. Cu sprijinul celor două protopopiate din județ, se va înființa Asociația Părinților Creștini Ortodocși din Ilfov”, a anunțat preotul Cristian Burcea, protopopul Protopopiatului de Ilfov Nord, la finele dezbaterii de la Buftea.

“Religia este o disciplină educativă. Vă încurajez din tot sufletul meu să faceți ce ați început, să educați copiii creștinește! Încurajez întâlnirile între profesorii de religie și părinți și întâlnirile dintre părinții creștini ortodocși care vor forma această asociație și vor apăra interesele copiilor”, a spus Preotul David Pestroiu, consilierul Arhiepiscopiei Bucureștilor Sectorul de Învățământ și Activități cu Tineretul. 

“Consfătuiri privind ora de Religie – probleme și perspective”

Dezbaterea se înscrie în seria activităților propuse de către Sectorul învățământ și activități cu tineretul – Arhiepiscopia Bucureștilor și Inspectoratul Școlar Județean Ilfov, prin inspectorul școlar pentru disciplina Religie, care a avut ca temă “Consfătuiri privind ora de Religie – probleme și perspective”. Scopul acesteia a fost eficientizarea demersului didactic privind educația religioasă.