Tinerii ilfoveni au ”reușit” incredibila performanță de a ieși pe primul loc ,din coadă, la promovabilitatea la sesiunea abia încheiată de bacalaureat. Doar 15% din candidați au luat bac-ul, ba chiar la două licee au fost unul și unul, adică doar câte un singur elev care a scăpat de grija examenului și se poate gândi ce face mai înco-lo. Oricum, toate acestea au făcut ca Ilfovul să fie pe un rușinos loc întîi, cu cea mai slabă promovabiliate, la nivel de țară. Pentru a lămuri cum s-a ajuns în situația aceasta, am luat legătura cu Inspectorul-Șef al Inspectoratului Școlar Ilfov, Ion Cornaciu, numit în această funcție doar de o lună jumătate.
Dacă în 2005, elevii ilfoveni luau examenul în proporție de 93,15%, în momentul de față s-a ajuns la un rușinos 15%. După cum ne-a declarat, în exclutivitate, in-spectorul-șef Ion Cornaciu, cauzele care au creat această situație pornesc de la minister și se opresc la școală. ”Trebuie să ne păstrăm luciditatea și să avem în vedere că prima sesiune nu este un capăt de drum și elevii trebuie să învețe în continuare. Și profesorii trebuie să își facă mai bine datoria. Trebuie să mai spun că și legea 1/2011, Legea Educației Naționale, este neatractivă pentru toți factorii implicați în procesul de învățământ. În primul rând, examenul de bacalaureat trebuie regândit în totalitate și trebuie realizat pe trei paliere: teoretic, tehnologic și vocațional. Elevii de la liceele teoretice vor avea posibiltatea să se înscrie la orice facultate, cei de la tehnologice la cele de același profil iar la vocațional la cele de sport, artă, etc.”.
Școlile profesionale, o soluție
După spusele inspectorului-șef, trebuie regîndită parcurgerea ciclurilor de pregătire și regîndită faza cu liceul. ”Ministerul trebuie să ancoreze pregătirea cu realitățile economice dar trebuie și intervenția comunităților locale pentru descentralizare. De exemplu, la Brănești avem liceu silvic, dar nu avem nicio clasă de silvi-cultură. Personal, în 2007, am propus să facem învățământ profesional și tehnic, dar am fost împiedicat. Sunt centre foarte bune în Ilfov. De exemplu, la Ciorogârla se pot forma în meserii ca cele de buldozeriști și macaragii, la Chiajna un grup școlar pentru servicii casnice iar la Buftea un grup școlar de tip industrial.
Avem cea mai proastă Lege a Învățământului
” Școala trebuie să intre în rolul său de formare și educare a elevilor. Aceștia trebuie să respecte școala și cadrele didactice și trebuie combătut comportamentul de-viant al tinerilor. Nu trebuie să creem imaginea că o să conducem elevii la eșec pentru că doar la școală aceștia au șanse pentru viitor. Trebuie ca elevii să participe la un proces activ de formare, în care ei să fie partea activă. Atât Inspectoratul Școlar cât și unitățile de învățământ trebuie să includă măsuri serioase, atât pe plan mana-gerial cât și operațional. Și părinții au un rol important, cel puțin în ceea ce privește participarea la cursuri. În altă ordine de idei, trebuie spus că în ultimii trei ani nu s-a organizat nicio activitate de verificare a calității învățământului. Ministerul a desființat simulările și nu a pus nimic în loc. În momentul de față avem cea mai proastă Lege a Învățământului, pentru că dacă este greu de înțeles și de specialiști, un om obișnuit nu înțelege nimic. Nu în ultimul rând, trebuie căutate metode concrete de stimulare a cadrelor didactice”, mai spune Inspectorul-șef Ion Cornaciu.