Ziua Eroilor, sărbătoare națională a poporului român, este celebrată în fiecare an, de Înălțarea Domnului, mare sărbătoare creștină, care marchează ridicarea la cer a lui Iisus Hristos, la 40 de zile după Înviere. Anul acesta, Ziua Eroilor a fost sărbătorită pe 25 mai, în memoria celor căzuți de-a lungul veacurilor pe câmpurile de luptă, pentru credință, libertate, dreptate și pentru apărarea țării și întregirea neamului.

Articol apărut în nr. 353 al Jurnalului de Ilfov, ediția print

gruiu

În județul Ilfov, autoritatea locală a comunei Gruiu a făcut, ca de altfel, în fiecare an, ca această zi să nu rămână nemarcată, iar memoria eroilor a fost cinstită așa cum se cuvine. Începând de dimineață, la Primăria din Gruiu au fost pregătite coroane de flori, iar primarul Ion Samoilă și viceprimarul Gheorghe Ghiulea, împreună cu angajați ai instituției, au plecat spre satul Bojdani. Aici, în micuța biserică ridicată la 1816, ”în zilele domnitorului I. Caragea și restaurată în 1924”, primarul, împreună cu familia, și alături de viceprimar, a participat la slujba de Liturghie. La final, în ­curtea bisericii, în fața monumentului ridicat în cinstea eroilor, preotul Adrian Marian Trușcă a ținut o slujbă de comemorare, iar din partea Primăriei Gruiu a fost depusă o coroană de flori.

Ora 10.00 ne-a prins în satul Lipia, la Biserica Sf. Nicolae, unde preotul Ion Șuțu le-a vorbit enoriașilor despre ruga înălțată pentru eroii neamului morți în războiul din 1916-1918, despre smerenie, milostenie și dăruire. În curtea bisericii, la finalul slujbei de cinstire a eroilor martiri, preotul a amintit și de Nicolae Bănică, ctitorul lăcașului de cult din Lipia, ”care la vremuri grele i-a ajutat pe nevoiașii din sat”. Ca și la Bojdani, și aici, conducerea Primăriei din Gruiu a depus o coroană de flori, iar sătenii au împărțit colivă, cozonac și ouă roșii.

O jumătate de oră mai târziu am ajuns la Siliștea Snagovului. Afară a început deja să plouă mărunt, fapt care nu i-a împiedicat pe săteni să ajungă la slujba de Înăl­țare, dar și la cea închinată eroilor, care au avut loc la Biserica ocrotită de Sfântul Ierarh Nicolae, resfinţită în urmă cu doi ani, când a primit şi un al doilea hram închinat Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul, Mitropolitul Ţării Ro­mâneşti. Copiii din sat au primit împărtășanie de la preotul paroh Gabriel Darie și preotul Marcel Avram, care au urat tuturor ”o zi cu bucurie!”. Comemorarea s-a încheiat cu depunerea coroanei de flori din partea Primăriei Gruiu.

Am plecat apoi spre ultimul lăcaș de cult, în satul Gruiu, Biserica cu hramul ”Sfinții Arhangheli Mi­hail și Gavril”, de lângă Școala nr. 1 – Secția Pre­­­școlari. Ploaia s-a mai în­tețit, însă biserica a fost plină de enoriași. Aceștia nu au ezitat o clipă să iasă afară și, alături de parohul Mircea Ioniță și de preotul Adrian Ioniță, să cânte ”Veșnică pomenire” eroilor căzuți în luptă pentru gloria neamului. Primarul Ion Samoilă și viceprimarul Gheorghe Ghiulea au depus o coroană de flori din partea Primăriei și i-au invitat pe preoți în Centru, la monumentul ridicat în memoria eroilor, pentru o ultimă slujbă de comemorare. La ora 12.00, în fața monumentului închinat ”recunoștinței eterne pentru eroii satului Gruiu că­zuți în Primul și Al Doilea război mondial”, s-a ținut o ultimă slujbă de pomenire. Alături de primar, viceprimar și localnici a fost prezentă și Georgiana Voinea, din partea Fundației Familiei ”Manechen H. Elias”, organizație care a construit monumentul. Aceasta a dorit să-l reprezinte la slujba de cinstire a eroilor pe prof. dr. Vasile Stănescu, membru de onoare al Academiei Române, reprezentant de seamă al comunei Gruiu și administrator delegat și director al Fundației Elias.