La Măgurele,

Unul dintre cele mai aşteptate şi importante evenimente sportive din culturism s-a desfăşurat, sâmbătă, 5 aprilie, a.c., în Sala Facultăţii de Fizică, din oraş. Au participat sportivi din judeţele: Gorj, Mehedinţi, Dolj, Olt, Vâlcea, Argeş, Teleorman, Giurgiu, Dâmboviţa, Prahova, Ialomiţa, Călăraşi, Constanţa, Bucureşti şi Ilfov.

Această competiţie eveniment a fost organaizată pentru prima oară în Ilfov de către Federaţia Română de Culturism şi Fitness, într-un bun parteneriat cu primăria Măgurele.  Dincolo de concurs în sine, manifestarea fost şi un spectacol reuşit al frumuseţii corpului omenesc, sculptat în imaginile unei dezvoltări musculare spectaculoase,  lipsită de stridenţe.

Calificări şi etape ale concursului

Acestea s-au desfăşurat pe grupe de greutate şi vârstă. Astfel că au intrat în competiţie seniorii la categoriile: 70, 80, 90 şi + 90 de kilograme; apoi s-au prezentat fetele, la categoria – Women physique – în acelaşi sistem open ca sportivii de la Culturism Juniori Mici. De fapt, la acest sistem, reprezentarea a fost cea mai numeroasă. Aici s-au înscris altă categorie de sportive, care au evoluat pentru Bikini Fitness Junioare, cele cu vîrsta de peste 23 de ani – senioare şi Bikini Fitness la categoriile de înălţime de 166 cm şi + 166 cm. Tot aici au avut prezenţe notabile fetele şi băieţii la categoriile Fitness senioare şi seniori.  

Pentru aceleaşi calificări, s-au întrecut cei de la categoriile Bodybuilding clasic, pentru seniori, la înălţimea corporală de 175 cm şi + 175 cm.  Considerate cele mai atractive grupe de participare, categoriile de vârstă la fete (16-19 ani) şi + 23 de ani pentru Body Fitness şi Bikini Fitness au cules apreciereile juriului. Dar şi ale spectatorilor, veniţi într-un număr destul de mare să asiste la un spectacol-concurs inedit şi bine reprezentat.  

  Moment emoţionant pentru un recordmen, din Măgurele 

Este vorba despre campionul nostru naţional Andrei Ivan. În vîrstă de 24 de ani, a reprezentat categoria 90 de kilograme şi a câştigat locul I, în competiţie. 

Emoţiile şi bucuria titlului obţinut i-au însufleţit pe toţi susţinătorii lui. Cu atât mai intens, cu cât acest sportiv de marcă a reprezentat Ilfovul şi locuieşte chiar în Măgurele, gazda concursului. 

În plus, trofeul i-a fost înmânat de viceprimarul oraşului, Narcis Constantin, care a oficiat această ceremonie, pentru toţi sportivii câştigători.  

Andrei Ivan a declarat că îşi doreşte să câştige cele mai mari concursuri. „Acest sport m-a acaparat total şi a devenit modul meu de viaţă“, a conchis el.