Depuneri de jurământ, la Palatul Cotroceni

l Marius Nica – la Ministerul Fondurilor Europene

Fostul ministru al Fondurilor Europene a acceptat propunerea premierului Ponta de a prelua portofoliul Ministerului Finanțelor Publice (MFP). În funcția rămasă vacantă la MFE a fost numit Marius Nica. Ceremonia de depunere a jurământului a avut loc luni, 30 martie, la Palatul Cotroceni. 

La ceremonie au fost prezenți și premierul Victor Ponta alături preşedinţii celor două Camere. De asemenea, au mai participat ministrul Muncii, Rovana Plumb şi consilierii prezidenţiali. 

Președintele Iohannis a transmis câte un mesaj celor doi miniștri

Șeful statului i-a urat succes lui Marius Nica, căruia i-a transmis că dorește să găsească „metode de a atrage fonduri europene mai multe”. Ministrului de Finanţe, Eugen Teodorovici, preşedintele Klaus Iohannis i-a urat „eficienţă” în noul post de ministru. ”Vă doresc mult succes în noua poziţie şi multă eficienţă”, i-a spus Iohannis lui Teodorovici. Postul de ministru al Finanţelor rămăsese vacant, după ce Darius Vâlcov, cercetat de DNA pentru trafic de influenţă, a demisionat. 

Cine este noul ministru de Finanțe

Eugen Orlando Teodorovici s-a născut în 12 august 1971. El este absolvent al Academiei de Studii Economice şi are un doctorat în managementul fondurilor europene. În perioada 2000 – 2004, Teodorovici a fost director în Direcţia de Coordonare a Programelor ISPA şi SAPARD, din Ministerul Integrării Europene, perioadă în care s-a remarcat prin gradul mare de absorbție a fondurilor europene, iar timp de un an, între ianuarie şi decembrie 2000, a activat în Ministerul Afacerilor Externe, la Departamentul pentru Afaceri Europene. Între 2004 şi 2005, Eugen Teodorovici a lucrat la Ministerul Finanţelor Publice şi a fost director general la Autoritatea de Management pentru Fondul de Coeziune. În perioada 2007-2009, Teodorovici a fost secretar de stat la Ministerul Economiei şi Finanţelor, după ce, între 2005 şi 2007, a fost director general al Autorităţii de Management pentru Infrastructură din minister. În perioada mai-decembrie 2012, el a fost consilier de stat al premierului, după ce din iunie 2009 şi până în mai 2012 a fost director la Autoritatea de Audit a Curţii de Conturi a României. În decembrie 2012, Eugen Teodorovici a fost ales senator PSD de Buzău, iar în aceeaşi lună a fost numit de premierul Victor Ponta ministru al Fondurilor Europene. El este membru în Consiliul de Administraţie al CEC şi reprezentantul României în Consiliul Director al BEI. 

Marius Nica, absolvent al Academiei de Informații

Marius Nica, propus ministru al Fondurilor Europene, a absolvit Academia de Informaţii, a lucrat în MApN şi a fost consilier al europarlamentarului Rovana Plumb, pe care a urmat-o, în calitate de secretar general, la Ministerul Mediului şi la Ministerul Muncii. Născut în 27 noiembrie 1980 în localitatea braşoveană Sânpetru, Marius Nica a absolvit, în 2003, Academia Naţională de Informaţii din Bucureşti, secţia Facultatea de Informaţii. Ulterior, Nica a obţinut o diplomă de master la SNSPA Bucureşti, Departamentul de Relaţii Internaţionale şi Integrare Europeană (2003-2005) şi a urmat un MBA la ASE, Facultatea de Administrare a Afacerilor în Limba Germană (2007-2009). După terminarea facultăţii, Marius Nica a lucrat, timp de cinci ani, ca ofiţer la MApN. Între mai 2012 şi ianuarie 2013, Nica a fost director de cabinet al ministrului Mediului şi Pădurilor şi apoi secretar general la Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice. Nica a fost şi preşedinte al Consiliului de Administraţie al Loteriei Române.