Varianta Delta a noului coronavirus, descoperită pentru prima dată în India, ar putea deveni dominantă la nivel global. Tulpina este deja prezentă în 70 de ţări, printre care şi România.
Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 555, ediția print
Imunologul american Anthony Fauci, consilierul medical al Casei Albe avertizează asupra faptului că aceasta reprezintă cea mai mare ameninţare la adresa eforturilor specialiştilor de a eradica pandemia. “Transmisibilitatea este fără îndoială mai mare la varianta Delta decât varianta originală a COVID-19. Aceasta este asociată cu o severitate crescută a bolii“, a spus dr. Anthony Fauci, citat de Reuters. Există însă, şi o veste bună. Potrivit medicului, vaccinurile autorizate în Statele Unite, inclusiv cel de la Pfizer / BioNTech, sunt eficiente împotriva noii variante a virusului SARS-CoV 2. „Avem instrumentele, aşa că hai să le folosim şi să stingem focarul“, a mai spus Fauci.
Simptomele tulpinii Delta
Varianta Delta a dus la apariţia unui focar sever de COVID-19 în India în aprilie şi mai, care a copleşit serviciile de sănătate din ţară şi a ucis sute de mii de persoane. Cercetările realizate până acum de experţii in domeniu arată că durerile de cap, durerile în gât şi secreţiile nasului sunt cele mai frecvente simptome asociate cu această variantă a virusului. Conform datelor colectate de aplicaţia Zoe, cea în care utilizatorii introduc simptomele lor de COVID-19, varianta Delta se simte ca o „răceală urâtă”. “COVID-ul acţionează diferit acum. Este mai mult decat o răceală urâtă. Oamenii ar putea crede că au un fel de răceală sezonieră şi ies la petreceri. Credem că acest lucru alimentează o mulţime de probleme. Deci, ceea ce este cu adevărat important să conştientizăm este că, de la începutul lunii mai, am analizat simptomele principale la toţi utilizatorii aplicaţiei şi nu sunt aceleaşi ca înainte. Deci, simptomul numărul unu este durerea de cap, urmată de dureri în gât, curgerea nasului şi febră. Cred că mesajul care trebuie transmis este că, dacă eşti tânăr şi ai simptome uşoare de orice fel, s-ar putea să o simţi doar ca pe o răceală sau o senzaţie ciudată, rămâi acasă şi fă un test”, a spus Tim Spector, profesor de epidemiologie genetică la King‘s College din Londra, medicul care conduce un studiu în acest sens. Tim Spector a mai explicat că tusea pare a fi al cincilea cel mai frecvent simptom, iar pierderea mirosului nu face parte din primele zece.
Peste 30 de cazuri, diagnosticate în România
Deşi numărul cazurilor de COVID-19 a scăzut semnificativ în România, pe teritoriul ţării noastre s-au înregistrat deja primele cazuri cu această nouă tulpină. „Vaccinurile ne protejează şi de noile variante ale tulpinii virale SARS-CoV-2! Un studiu britanic publicat în revista medicală The Lancet arată că persoanele imunizate (schema completă) cu serurile Pfizer/BioNTech şi Oxford/AstraZeneca au dezvoltat anticorpi capabili să neutralizeze varianta Delta (India) a noului coronavirus. Din păcate, în România sunt deja persoane infectate cu varianta Delta a tulpinii virale SARS-Cov2“, a scris luni, 21 iunie, secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Andrei Baciu, pe pagina sa de Facebook. Între timp s-a înregistrat și primul deces.