După egalul cu Steaua, FC Voluntari a învins-o pe Gaz Metan (locul 4), scor 1-0, și continuă astfel seria de rezultate foarte bune.
După o primă repriză fără ocazii, cele două echipe au ieşit la joc în partea secundă. Pleşca a reţinut şutul lui Novac, din interiorul careului, în minutul 53. Specialistul gazdelor la lovituri libere, Cernat, a ratat de puţin cadrul porţii trei minute mai târziu. În minutul 67 s-a produs deschiderea scorului – Lazăr i-a pasat lui Ivanovici, iar acesta a reuşit să-şi treacă în cont al 8-lea gol din acest sezon. Peste doar 4 minute a venit şi replica oaspeţilor, prin Buziuc. Ilfovenii se puteau desprinde cu un sfert de oră înainte de final, dar Pleşca a fost la post la şutul lui Marinescu. Voluntari – Gaz Metan s-a terminat 1-0.
Gaz Metan rămâne fără victorie în 2017, după deplasarea la Voluntari, în timp ce ilfovenii încă mai speră la un loc în play-off.