În ciuda problemei de sănătate care l-a afectat în ultima vreme, primarul Gabriel Dumănică ne-a întâmpinat cu ospitalitate la Clubul Sportiv din Afumați, devenind aliatul nostru numărul unu în campania de informare și prevenire a bolilor grave la femei, desfășurată în această localitate. „Mă bucur să mă aflu în fața dumneavoastră și să văd că ați venit în număr mare să vă controlați gratuit sănătatea. Astfel de acțiuni sunt lăudabile și binevenite oricând. Pentru mine este o onoare să găzduiesc un eveniment medical de maximă importanță ce se adresează femeilor. Le asigur pe doamnele și domnișoarele prezente aici că voi susţine programele de sănătate. Femeile din Ilfov și famiile lor trebuie să trăiască sănătos. Le doresc mult succes medicilor și le mulțumesc pentru tot ceea ce fac pentru localnicii din Afumați”, a ţinut să preci-zeze primarul Gabriel Dumănică.


Jurnalul de Ilfov a dat startul în weekend, etapei a doua a Campaniei “Sănătate pentru Trupul și Sufletul Tău”, program lansat pe 16 iunie, la Gruiu în parteneriat cu Serviciul de Ambulanţă București-Ilfov (SABIF). Prin amabilitatea primarului Gabriel Dumănică și a medicilor care s-au înrolat în echipa noastră cu acest prilej, zeci de reprezentante ale sexului frumos din comuna Afumaţi și-au controlat tensiunea arterială și glicemia gratuit, au învăţat să trăiască sănătos și să-și salveze semenii din ghearele morţii.

Așadar, Etapa a doua a Campaniei “Sănătate pentru Trupul și Sufletul Tău”, dedicată femeilor din Ilfov, a debutat duminică, 7 octombrie, la Afumaţi, în forţă. Pro-gramul, organizat și susţinut de ziarul Jurnalul de Ilfov, a strâns cei mai buni specialiști din Ilfov și București, și zeci de localnice care au primit sfaturi medicale de la profesioniștii în Sănătate. De la dr. Ioan Dogăreci, medic de familie în localitate femeile au aflat tot ce trebuia să știe de­spre debutul campaniei de prevenire a canceru-lui de col uterin. 

Dr. Andra Atanasiu, Spitalul Filantropia: „Cancerul nu doare, de aceea e nevoie de controlul sânilor și a organelor genitale” 

Maladia secolului, can­­ce­rul, ucide o femeie la fiecare două minute. Cele mai frecvente tipuri de cancer întâlnite la femei sunt cancerul de sân și cel de col uterin. Dr. Andra Atanasiu de la Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie Filantropia din București le-a învăţat pe invitatele interesate să-și menţină starea de sănătate cum să-și autoexamineze sânii și ce investigaţii să facă pentru a preveni dezvoltarea cancerului mamar. Dr. Atanasiu le-a explicat și ce analize e bine să facă periodic pentru a evita sau depista la timp cancerul de col uterin. „Can­cerul nu doare, e o boală perfidă. De aceea, e nevoie să vă controlaţi sânii în fiecare lună, cea mai bună perioadă pentru autoexaminare fiind la circa patru-cinci zile după ciclul menstrual. Pentru a elimina riscul apariţiei afecţiunilor mamare, până la vârsta de 40 de ani e bine să fa-ceţi măcar o ecografie mamară, o dată pe an. Și mamografia este foarte importantă pentru că permite vizualizarea sânilor și detectarea anomaliilor. Se recomandă o dată la doi ani până la 35 de ani și anual, după această ­vârstă. Dacă aveţi recomandare de la medicul de familie, la Spitalul Filantropia din București puteţi face mamo-grafia gratuit. Indiferent de vârstă, de două ori pe an e indicat să faceţi un consult ginecologic. Acesta trebuie să cuprindă ecografia pelviană care poate detecta chisturi ovariene, analiza secreţiei vaginale ce poate oferi indicii despre eventuale infecţii vaginale. De asemenea, testul Babeș-Papanicolau este obligatoriu pentru că poate de-pista anumite leziuni ale colului care netratate la timp și în mod corespunzător duc la apariţia cancerului de col uterin. Din păcate, în România cancerul la femei este diagnosticat de cele mai multe ori tardiv, în stadii în care nu se mai poate trata. Reţineţi! Cancerul depistat în faze incipiente se tratează cu succes!”, a atenţionat dr. Atanasiu. În plus, participantele la Campania „Sănătate pentru Trupul și Sufletul Tău” au aflat de la dr. Andra Atanasiu cum pot avea o sarcină fără probleme și care sunt cele mai eficiente și cele mai moderne metode contraceptive. 

Dr. Cristina Daneș, DSP Ilfov: „Papanicolau gratuit e o șansă extraordinară să vedem dacă suntem sănătoase” 

Direcţia de Sănătate Publică Ilfov, instituţie parteneră în programul nostru, a fost reprezentată la eveniment de dr. Cristina Daneș. Medicul le-a adus la cunoștinţă doamnelor tot ce trebuie să facă pentru a beneficia de programul de depistare a cancerului de col uterin, fără să plătească. „În Europa se fac de ani buni programe de prevenire a bolilor, cancerele ocupând printre primele locuri. Programul care se va desfășura la noi începând din acest an este o șansă extraordinară să vedem dacă suntem sănătoase. E ca un cadou pentru noi femeile”, a menţionat dr. Daneș, reprezentantul DSP Ilfov, instituţia care coordonează programul de screening pentru can-cerul de col uterin în judeţ. 

Dr. Aurelia Isărescu, CAS Ilfov: „Puteţi deveni asigurate la Sănătate chiar dacă n-aţi lucrat în ultimii ani”

Președintele Casei de Asigurări de Sănătate Ilfov, Aurelia Isărescu le-a prezentat invitatelor posibilitatea de a deveni asigurate chiar dacă nu au avut servicii în ultimii ani și nu au beneficiat de calitatea de contribuabil la Sănătate. „Dacă aveţi locuri de muncă, sunteţi asigurate pentru că angajatorii în general, plătesc contribuţia. Dacă nu aţi lucrat în ultimii doi-trei ani puteţi deveni asigurate la Sănătate plătind contribuţia pe ultimele 6 luni”, a spus dr. Isărescu, medicul ce a reprezentat CAS Ilfov, par-tener al campaniei iniţiată, organizată și susţinută de Jurnalul de Ilfov. 

Dr. Diana Iordache, SABIF: „Aveţi dureri în piept și respiraţi greu? Sunaţi la 112!”

Prin amabilitatea dr. Diana Iordache de la SABIF, toate participantele la evenimentul nostru au aflat când e imperios necesar să solicite ajutorul specialiștilor de la Ambulanţă, cum să-și descrie corect simptomele și cum să respecte întocmai indicaţiile primite prin telefon de la operatorul serviciului până la sosirea echipajului de sal-vare. „Orice pierdere de sânge, hemorgie, un accident suferit, o durere în piept însoţită de respiraţie îngreunată, o stare de inconștienţă, o durere insuportabilă care apare brusc în zona abdominală, de exemplu, constituie o urgenţă reală. Atunci e cazul să sunaţi la 112 să cereţi ajutor. E important să-i daţi operatorului toate detaliile cu privire la actualele simptome și la eventuale suferinţe din trecut, cum ar fi, un accident vascular sau un preinfarct suferit cândva”, a specificat dr. Iordache. Împreună cu voluntarul Cristian Matiș, dr. Diana Iordache le-a arătat localnicelor tehnicile de prim ajutor în caz de stop cardiorespirator la adulţi, copii și gravide, și în caz de înec cu alimente la adulţi și copii. Toate participantele la eveniment și-au controlat gratuit tensiunea și glicemia, testele fiind efectuate de voluntarii SABIF.

Psihologul  Elena ­Dumitrescu, „doctorul” de suflete

De la psihologul Elena Dumitrescu, femeile au aflat cum să evite abuzul fizic și emoţional în viaţa de cuplu, cum să-și recapete încrederea de sine și mai ales, când să apeleze la sprijinul psihologului, doctorul de suflete. La rândul său, avocatul Laura Scutaru de la Casa de Avocatură Coltuc le-a prezentat soluţiile juridice și șansele de câștig în cazul divorţului, cu sau fără copii, motivat de violenţa în familie – jigniri, lovituri sau ameninţări din partea soţilor.


La finele întâlnirii Jurnalul de Ilfov a premiat cele mai fidele participante la eveniment. Am organizat o tombolă și 10 dintre invitate s-au dovedit a fi norocoasele câștigătoare ale premiilor oferite de Jurnalul de Ilfov, seturi complete de cosmetice. Primarului Gabriel Dumănică i-a revenit misiunea de a extrage taloanele norocoase.