De frica răspândirii infecției, accesul la Spitalele „Matei Balș” și „Marius Nasta” este limitat
Este alertă maximă! Camerele de gardă ale spitalelor au fost luate cu asalt de pacienții care se înghesuie să ajungă la controlul medical pentru a fi diagnosticați și tratați de specialiștii în domeniu. Cu toate că sezonul abia a debutat, România se află la un pas de epidemie de gripă. Cincisprezece persoane și-au pierdut viața din cauza complicațiilor virusului gripal și alte câteva zeci de mii au ajuns la spital cu simptome de infecții respiratorii.
Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 487, ediția print
Spitalele „Matei Balș” și „Marius Nasta” din București au restricționat accesul vizitatorilor din cauza numărului mare de pacienți cu gripă. „La Matei Balș, numai în minivacanța de Ziua Unirii (n.r.- perioada 24-26 ianuarie), au venit 1.592 de persoane, dintre care 636 au fost cu gripă. În contextul în care eu am făcut apel public și am zis că cei care au diagnostic clinic clar să stea acasă. (…) Lumea este speriată de gripă. Și nu știu cum se face că se sperie de fiecare dată tocmai atunci când vine sezonul de gripă. Rugămintea mea este să se sperie prin martie – aprilie, în așa fel încât să ia în calcul pentru luna octombrie că trebuie să se vaccineze și să facă toate demersurile necesare să își facă rost de vaccin din timp”, spune prof. dr. Adrian Streinu Cercel, managerul Institutului Matei Balș. De frica răspândirii virusului, și cursurile mai multor școli din Capitală au fost închise, după ce aproape 1.000 de cazuri au fost confirmate în rândul elevilor.
La rândul său, prof. dr. Alexandru Rafila, președintele Societății Române de Microbiologie, avertizează asupra faptului că ne așteaptă o creștere a numărului cazurilor de îmbolnăviri în perioada următoare. ”În următoarele săptămâni, numărul de viroze respiratorii, în general, dar și de cazuri de gripă diagnosticată clinic sau în cazul sistemului de santinelă cu laboratorul va fi în creștere. Nu este nimic neașteptat, în condițiile în care încă acoperirea vaccinală în România nu reprezintă decât o treime din valoarea recomandată de OMS, respectiv aproape 25% față de 75% recomandare pentru persoanele în vârstă de peste 65 de ani”, susține prof. dr. Alexandru Rafila.
Suport cardiac și respirator pentru pacienți, la București
Ministerul Sănătății a luat deja măsuri suplimentare pentru prevenirea, limitarea și tratarea îmbolnăvirilor prin gripă. „Astfel, a fost organizată o colaborare interdisciplinară cu Institutele de Boli Cardiovasculare din București, Cluj Napoca, Tg. Mureș, Timișoara, Sibiu și Iași pentru asigurarea unei tehnici extracorporale de suport cardiac și respirator prelungit pentru persoanele cu insuficiență respiratorie severă – ECMO. Este o tehnologie modernă folosită ca suport în astfel de situații. De asemenea, ministrul Sănătății, Victor Costache, a aprobat suplimentarea cu încă 35.000 a numărului de doze de vaccin gripal pentru campania de vaccinare a persoanelor cu risc ridicat de îmbolnăvire”, informează Ministerul Sănătății. Potrivit MS, până la data de 19 ianuarie au fost imunizate 1.447.831 de persoane la risc.
Prof. dr. Streinu Cercel: „Nu vă mai înghesuiți la camera de gardă! Gripa se tratează izolat, acasă”
Pentru a evita aglomerația la camerele de gardă ale spitalelor, dr. Streinu Cercel le recomandă pacienților să consulte întâi medicul de familie, nu să ceară efectuarea testelor la spital. „Trebuie să terminăm cu această trăsnaie, pentru că atunci când punem diagnosticul de gripă, este clar. Te doare capul, faci febră 39-40, te dor mușchii, te simți ca și cum ai fi bătut? Ai gripă! Nu ai nevoie de niciun test. Ai nevoie să stai acasă, să te izolezi, să suni medicul de familie și să îi spui ce ai. El va spune: ai gripă clinic. Acum, moda asta că facem teste de dimineață, la prânz și seara și bombardând camerele de gardă cu sute de pacienți este o prostie. Nu facem decât să mutăm virusul de colo-colo. Ca atare, recomandarea mea este clară: stați acasă, căutați-vă, sunați medicul de familie!