Anul acesta, campania de depunere a cererilor pentru subvenții în agricultură a provocat multe neajunsuri agricultorilor și a dat bătăi de cap autorităților. Colac peste pupăză, problemele apărute cu sistemul informatic pentru zootehnie i-a pus pe crescătorii de animale în imposibilitatea de a respecta termenul impus de Comisia Europeană.

Crescătorii de animale spun că au avut doar 14 zile la dispoziție, pentru completarea cererii unice de plată. Fermierii consideră că nu e vina lor că sistemul informatic al APIA a dat rateuri și nici că sesiunea de primire a cererilor a fost deschisă târziu. Drept urmare, liderii crescătorilor de animale i-au solicitat ministrului Daniel Constantin o întrevedere pentru a discuta despre penalitățile de 1%, pe fiecare zi de întârziere la completarea cererii unice. „Noi încercăm să avem o discuție cu ministrul Daniel Constantin ca oamenii să nu plătească penalitățile. Au rămas mulți crescători de ovine care nu au apucat să depună cererea. Să ne dea o perioadă de grație. În România sunt aproximativ 10 milioane de oi. Baza de date cu animalele eligibile la plată nu a putut fi accesată. Vă dați seama cum este să introduci, manual, atâtea oi?! Ce vină are fermierul pentru asta? Primăriile au la dispoziție, după lege, 30 de zile să-ți elibereze o adeverință. Unele primării au înțeles cum stă situația și s-au grăbit să le dea repede fermierilor adeverințele. În alte localități, primarii s-au răzbunat pe fermieri, ba că nu i-au votat, ba că au cumpărat ceva teren unde aveau și ei interes. Și cu ce e de vină fermierul? Campania asta a fost de groază și pentru funcționarii APIA. Dacă mergeți neanunțat la oricare centru APIA o să vedeți niște oameni storși de oboseală, palizi, terminați, pentru care s-a chemat de mai multe ori ambulanța”, spune Dumitru Andreșoi, unul dintre liderii crescătorilor de ovine. Din păcate, campania heirupistă de depunere a cererii unice a făcut și victime. Un funcționar APIA Satu Mare a murit la locul de muncă. Petre Goje avea 63 de ani și, din pricina epuizării, a făcut infarct, spun medicii.

 

Doar 880.000 de fermieri au depus cereri la termen, la nivel național!

Potrivit datelor MADR, doar 880.000 de fermieri au reușit să se încadreze în termenul stabilit (15 iunie) de depunere a cererilor fără penalizări. Totodată, față de suprafața solicitată la plată anul trecut, de 9,8 milioane ha, anul acesta au fost depuse cereri doar pentru 8,7 milioane ha.

 

În județul Ilfov, până pe 15.06.2015, au fost depuse un număr de 2.460 de cereri, pentru o suprafață de 71.326 ha, ceea ce reprezintă un procent de 96,93%, din numărul de cereri depuse în anul anterior. După această dată, pe 19.06.2015, ora 16.00, numărul acestora crescuse cu 43 de solicitări, ajungând la 2.503, adică 98,16%, față de 2014, potrivit datelor furnizate de CJ APIA Ilfov.