În „scandalul Călă­rași” mă declar  băsist, deși în viața de zi cu zi nu aș putea fi suspectat că aș intra în această categorie. Pentru că Băsescu m-a dezamăgit. Personalitatea lui, eminamente distructivă, a făcut mult rău României, mai ales în ultimii 4 ani. La rândul lor, adversarii lui, Ponta și Băsescu, au zgândărit cu o plăcere sadică fiara care zace în ființa băsesciană. Dar atitudinea lor față de achiziționarea celor aproape 300 de hectare la Nana, în județul Călărași, mi se pare exagerată. Ce-i reproșează cei doi primului agricultor al țării? Că a i-a pus „pile” la CEC fiică-sii să obțină un împrumut „babanar” de la această instituție bancară. Sunt curios dacă cumva (sic) cei doi au procedat, vreodată, la rândul lor, așa. Adică au intervenit pentru vreo rudă sau prieten nu ca să obțină un favor ilegal, ci doar să înlesnească sau să grăbescă lucrurile. Dacă neagă, nu mă vor putea face 

să-i cred. PCR-ul, adică Pile, Cunoștințe, Relații, funcționează de mii de ani și nu va pieri niciodată. E înscris în genomul uman. Și, le-aș aduce aminte celor care sunt mai catolici decât Papa, spusele Mântuitorului, înscrise în Biblie: „Voi, cei care nu aveți niciun păcat, aruncați primii cu piatra!” 

Dar să analizăm cât de oneroasă a fost afacerea. Lăsând la o parte faptul că, în ziua de azi, obții cu greu un credit la bancă, mai ales o sumă ca cea împrumutată de Elena Băsescu, afacerea nu aduce niciun prejudiciu CEC. Creditul este unul ipotecar, așadar banca este stăpâna terenurilor, până la achitarea completă a împrumutului. Atunci, care este problema? Obține Băsescu de aici vreun folos necuvenit? Fură ceva? Nu! Eu mai degrabă îi admir curajul lui Băsescu care vrea să facă agricultură în România! Că vrea ca pământurile patriei să fie cultivate și să nu rămână pârloagă. Întrebați oricare fermier din țara noastră ce implică un asemenea demers! Vă va povesti despre numeroasele vicisitudini pe care trebuie să le înfrunte. Frați români, în România, din agricultură nu te îmbogățești! Abia îți tragi sufletul și trăiești la limita minimei rezistențe! Uitați-vă ce au pățit anul acesta cei care au cultivat grâu…

Ce fac însă cei doi vajnici apărători ai moralității? O pun de o comisie parlamentară care să ancheteze modul în care un simplu cetățean a obținut un credit bancar?! Le spun eu, în limite legale. Mai mult, Antonescu îi cere demisia lui Băsescu pentru că și-a ridicat poalele-n cap și s-a lăudat cu bogăția familiei sale. Că i-a umilit pe concetățenii săi, care se zbat în sărăcie! Într-adevăr, președintele a adus grave prejudicii siguranței naționale și trebuie demis și arestat!

Mie, tot acest circ antibăsescian, care a atins proporții ce frizează ridicolul, mi se pare o nouă diversiune. O deturnare a atenției opiniei publice de la problemele reale ale țării, cum ar fi bugetul strâmb, duiumul de noi taxe și impozite care vor intra în vigoare la anul, scumpirile la energie ce vor atrage după sine o avalanșă de scumpiri, într-un cuvânt o povară imensă care se va sprijini pe grumazul și așa destul de șubrezit al bietului popor român.