S.C. POSITIVE SERVICES INTERNATIONAL SRL este una din companiile de prestigiu care asigură servicii de pază, securitate și monitorizare pe teritoriul județului Ilfov. Astăzi, după 13 ani de la înființare, compania este una dintre cele mai apreciate de către beneficiarii serviciilor oferite de aceasta.

Totul pornește de la seriozitatea și profesiona­lismul angajaților. În 13 ani, compania nu s-a confruntat cu niciun incident major. „Punem pe primul plan prevenția. Pen­tru aceasta ne bazăm, pe de o parte, pe înaltele performanțe tehnice ale aparaturii de supraveghere, monitorizare, avertizare și alarmare, iar pe de altă parte, pe nivelul ridicat de pregătire al agenților noștri”, ne spune Florentina Toma, directorul comercial al firmei. Într-adevăr, angajații sunt instruiți de spe­cia­liști din cadrul SPID (Serviciul de Pază Intervenție și Dispecerat), specialiști cu o bogată experiență civilă și militară, în domeniu. După absolvirea cursurilor de calificare, periodic sunt organizate stagii de pregătire teoretică și practică, urmate de teste de evaluare a nivelului de instruire. „Trupele de elită” sunt reprezentate de Forța de Intervenție Operativă (FIO), alcătuită din echipaje de doi agenți special instruiți și antrenați, dotați cu echipamente și mijloace tehnice de ripostă specifice. Ele acționează rapid și eficace, respectând limitele legii, pentru a rezolva situațiile apărute.

Parteneriat cu  Poliția Snagov 

Cum spuneam, calitatea serviciilor oferite a făcut ca portofoliul de clienți ai firmei să fie unul impresionant, atât prin numărul dar și prin prestigiul acestora. Instituții și firme cum ar fi Muzeul Antipa, Observatorul Astronomic, DSVSA Bu­cu­rești, ambasade, BIO FERMA Vlăsia, Ferrari, ZENTYS, Itu Refrigoration, Protonic, Sano, EDrinks, Ka­ra Distribu­tion, Romari, Inter­e­lectronik, One To One Nursing – București: TeamNet, Biomedica, Bioderm, ROMAIR, Fundația Olimpică, Discoteca SALSA, Hard Rock Cafe și multe altele au contracte cu această companie. Una dintre comunele ilfovene în care POSITIVE are o activitate intensă este Snagovul. Aici, compania a montat sisteme de securitate pentru clienții de la Ciofliceni, Ghermănești, Snagov, dar și din Gruiu sau Lipia, servicii care cuprind paza umană, monitorizare și intervenție rapidă, proiectare și instalare sisteme.

Peste 500 de proprie­tăți beneficiază de serviciile de securitate marca POSITIVE, la prețuri care sfidează orice concurență. Pentru pază umană, tariful este de 7 lei/oră plus TVA, iar pentru monitorizare sisteme video și intervenție rapidă 100 lei/lună plus TVA! Mai mult, pe lângă colaborarea cu DGPMB și Secția 2 Poliție din Capitală, firma are un parteneriat cu poliția locală din Snagov, cu care colaborează pentru a asigura securitatea cetățenilor, ordinea și liniștea publică, dar și pentru a preveni potențialele infracțiuni. Printre clienții care beneficiază de profesionalismul oamenilor de la POSITIVE se numără nume sonore din rândul oamenilor politici și de afaceri. Așadar, concluzia nu poate fi decât una. Singurul lucru pozitiv pe care îl poți face, dacă vrei să ai libertatea de a fi liniștit este să apelezi cu încredere la compania POSITIVE. Snagovenii, dar nu numai ei, știu de ce!

Securitate ­„marca” POSITIVE

Serviciile oferite de companie în întreaga țară (Arad, Focșani etc.), cea mai mare dezvoltare înregistrându-se în București și Ilfov, sunt diversificate și poartă amprenta unui înalt profesio­nalism. Printre aceste servicii se numără paza și protecția obiectivelor civile și industriale, furnizarea, montarea și punerea în funcțiune a sistemelor antiefracție, monitorizarea acestora, proiectarea sistemelor de securitate, precum și mentenanța lor. Totodată, firma asigură însoțirea transporturilor de valori, dar și gardarea unor personalități. Totodată, agenții POSITIVE asigură ordinea și securitatea unor manifestări cultural-științifice, simpozioane sau expoziții. Sistemele de alarmare sunt diversificate și cuprind toată gama specifică a activităților, cum ar fi, sisteme de alarmă la efracție, sisteme de alarmă la incendiu, sisteme de control acces, sisteme de supraveghere video care pot fi monitorizate de către clienți prin intermediul unui laptop, sau smartphone. Acestea emit semnale de panică – atac la persoană, semnale de efracție, semnale de incendiu, semnale de inundație, semnale pentru scurgeri de gaz, semnale pentru urgență medicală și semnale video. Aceste avertizări sunt transmise către unul din cele 3 dispecerate, care funcționează 24 de ore din 24. Dispecerul alertează în cel mai scurt timp echipajele de patrulare, care, în 3-4 minute ajung la obiectivul monitorizat pentru a evalua situația și a lua măsurile necesare. Alertarea se face fie prin rețeaua de telefonie fixă, fie printr-un comunicator GPS. În cazul în care alerta se confirmă, agenții de intervenție anunță, în funcție de situație, Poliția, Pompierii, sau Ambulanța.

S.C.POSITIVE SERVICES INTERNA­TIONAL SRL poate fi găsită la la sediul din şoseaua Bucureşti-Ploieşti nr.10, sau în Şoseaua Snagov nr.66. Mai multe informaţii le puteţi afla şi pe site-ul www.positive.ro.