Realizări umbrite de neajunsuri, la AJFP Ilfov

În ultimul an, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) performează. După o lungă perioadă de timp în care rezultatele activității Fiscului au lăsat de dorit, constatăm o activitate îmbunătățită apreciabil. Măsurile organizatorice aplicate și-au dovedit eficacitatea în lupta cu evaziunea fiscală și rău-platnicii, ceea ce a dus la atragerea de venituri consistente la bugetul de stat care, iată, este „pe plus”.

Astfel, excedentul bugetar a atins, în toamna aceasta, suma de 6 miliarde de lei, adică 0,85% din Produsul Intern Brut (PIB), ceea ce, potrivit premierului Victor Ponta, va permite menținerea deficitului bugetar la un procent de 1,86% din PIB, o mare parte din această situație datorându-se activității mult îmbunătățite a ANAF. Reorganizarea instituției a avut un rol important în eficientizarea acestei activități. Astfel a fost înființată Direcția de Administare a Marilor Contribuabili, cu personalitate juridică și buget propriu, aflată în subordinea ANAF. Urmează să prindă viață și Direcția Specială de Executare Silită, pentru cazurile deosebite, precum și Adminstrația Fiscală pentru Contribuabilii Mici și Mijlocii. 

Fiscul ilfovean are partea sa de merit în această performanță, având în vedere faptul că ju­dețul este cel de-al doilea contributor, la nivel național, după București, la bugetul de stat. Pentru a cunoaște activitatea depusă de personalul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ilfov (AJFPI) în lupta cu evaziunea fiscală și rău-platnicii aflați sub jurisdicția acestei Administrații, i-am solicitat o întrevedere directorului instituției, dr. ec. Marinel Nedeluț. Domnia sa ne-a vorbit despre succesele și realizările AJFPI, dar și despre neajunsurile și greutățile în desfășurarea activității, cu care se confruntă angajații instituției.

 

Performanță, în ciuda deficitului de personal

Primul lucru pe care a dorit să-l sublinieze Marinel Nedeluț a fost acela că încasările totale, în perioada ianuarie-septembrie 2015, au înregistrat o creştere de  18,26%, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Totodată, se constată și o creștere a conformării voluntare a contribuabililor, care a atins un procent de 75%. Numai că, aceste realizări ar fi putut fi mult mai consistente, dacă instituția pe care o conduce nu s-ar fi lovit de o serie de „aspecte negative”, așa cum s-a exprimat domnia sa. „Ne confruntăm cu subdimensionarea schemei de personal aprobate la nivelul AJFP Ilfov, raportată la complexitatea şi situaţia specifică a judeţului care se distinge prin activitățile cu risc fiscal ridicat desfăşurate de contribuabilii arondaţi. Avem puțini oameni și la „executare” și la inspecție! Noi facem cu 300 de persoane ceea ce fac alte administrații județene cu 800… Și, deși mi s-au promis încă 200 de angajați, până acum n-am primit nimic. În fine, activitatea structurii de colectare a AJFP Ilfov se concretizează în cea mai mare parte a cazurilor cu Decizii de măsuri asigurătorii, dar, în unele cazuri, este nevoie de alocarea atât a unui număr mare de inspectori, pe de o parte, cât și de resurse de timp semnificative în cazul măsurilor asigurătorii cu bunuri, proces ce implică preluarea, inventarierea şi stocarea acestora”, ne-a spus directorul AJFP Ilfov.

 

Un volum de muncă „infernal”

Așa cum oricine cu­noaș­te, județul Ilfov cu­noaște o activitate economică intensă, generată de proximitatea cu cel mai mare centru economic al țării – capitala României. Din informațiile primite de la Marian Nedeluț, am aflat că Fiscul ilfovean gestionează  aproximativ 120.000 contribuabili, din care aproape 40.000 persoane juridice. Din totalul persoanelor juridice, un procent semnificativ (circa 10%) sunt contribuabili inactivi sau propuşi pentru inactivare. „Contribuabilii inactivi au impact nefavorabil atât în ceea ce priveşte cuantumul arieratelor rămase de recuperat în capacitatea de colectare, cât şi în ceea ce priveşte calculul unor indicatori de performanţă”, afirmă Marinel Nedeluț. Prin urmare, problemele care intervin sunt generate de faptul că, deşi volumul arieratelor rămase de recuperat este în scădere, o mare parte din acestea sunt în fapt nerecuperabile şi nu pot fi încasate din cauza societăţilor care sunt în incapacitate de plată, pentru care se află în curs acţiunea de demarare a procedurii de insolvenţă şi societăţile care nu au bunuri şi venituri care pot fi urmărite, pentru care se declanşează procedura de insolvabilitate şi nu vor reprezenta încasări la bugetul general consolidat. În acţiunea de reducere continuă a arieratelor s-a avut în vedere parcurgerea tuturor etapelor de executare silită, la nivelul AJFP finalizându-se inclusiv procedura de dare în plată.

 

Arieratele, greu de urmărit și recuperat

Printre alte obstacole întâmpinate în activitatea Fiscului ilfovean se numără și arieratele înregistrate de contribuabilii pentru care AJFP Ilfov solicită deschiderea procedurii de insolvenţă și care nu au fost marcate în categoria creanţelor incerte, pentru că nu s-a finalizat procesul de transmitere a dosarelor serviciului juridic. Totodată, se constată, deseori, că anumite societăți nu funcţionează la sediul social declarat. „Mai mult, asistăm și la o migrare a contribuabililor între organele fiscale, prin care, la începutul fiecărui an, trec în administrarea Direcţiei Generale a Marilor Contribuabili persoanele juridice care înregistrează cele mai mari venituri şi efectuează plăţi semnificative la bugetul consolidat raportate la totalul judeţului.

„Suntem în perma­nen­ță preocupați de reducerea arieratelor şi realizarea programului de încasări la bugetul general consolidat. Acesta constituie obiectivul prioritar al organelor fiscale arondate AJFP Ilfov, prin maxima responsabilizare a personalului implicat, de la nivelul fiecărei structuri. Aceste structuri au acordat o atenţie sporită analizei acestora, în ordinea descrescătoare a sumelor datorate, astfel încât arieratele din evidenţa fiscală să fie în concordanţă cu starea de fapt a contribuabililor şi au fost întreprinse toate măsurile în vederea îmbunătăţirii activităţii de colectare”, ne-a spus directorul AJFP Ilfov.