În ședința de Consiliu Județean Ilfov, de azi, s-a stabilit o realocare a fondurilor bugetare ale CJI. Astfel 12,5 milioane de lei vor fi alocate pentru instituțiile din subordinea Consiliului – Spitalul Județean Clinic de Urgență, Spitalul de Obstetrică-Ginecologie Buftea și Spitalul de Psihiatrie ”Eftimie Diamandescu” (Bălăceanca), Direcția Protecția Copilului, dar și partenerului Ambulanța București-Ilfov, pentru achiziția materialelor sanitare de protecție necesare în criza provocată de pandemia COVID 19.
Marian Petrache, președinte CJ Ilfov a explicat că a cerut necesarul de echipamente sanitare de protecție, pentru următoarele trei luni de zile, spitalelor și direcțiilor din subordine. ”Și sumele aferente achiziționării necesarului. Am identificat furnizori, așa că am deblocat banii. Vrem să facem o aprovizionare adecvată, pentru ca ativitatea să se desfășoare fără sincope”, a spus Petrache.
Săptămâna aceasta Consiliul Județean Ilfov a trimis combinezoane, viziere și dezinfectant în cele 152 de cabinete de medicină de familie din Ilfov și peste 55.000 de măști de protecție medicilor de familie și celor de la Ambulanța București-Ilfov. În perioada următoare vor fi trimise și mănuși de protecție. Tot în perioada următoare vor ajunge și cele patru aparate de ventilație pentru Spitalul Județean și la Spitalul de Obstetrică Ginecologie Buftea, pentru care a fost deblocat fondul de rezervă al Consiliului Județean. Pe lista de achiziții se numără și un aparat PCR, care detectează în timp real prezența COVID 19, pentru dotarea Spitalului Județean Ilfov.