Grupurile de Acțiune Locală (GAL) sunt un exemplu de inițiativă asociativă care creează oportunități de dezvoltare viabile ale comunităților locale. Forța unui GAL stă, astfel, în asocierea acestor comunități cu scopul de a da viață unor proiecte cu finanțare din bani europeni care să contribuie la bunăstarea celor care trăiesc în zonele respective. Un astfel de grup de acțiune locală a prins viață și la Mogoșoaia. Este vorba de GAL Cociovaliștea Ilfov Nord-Vest.
Articol apărut în nr. 350 al Jurnalului de Ilfov, ediția print
Despre acest concept ne-a vorbit Alexandru Groșanu, directorul executiv al GAL-ului Cociovaliștea Ilfov Nord-Vest. „GAL-urile fac parte dintr-un proiect amplu la nivelul Uniunii Europene, finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020, care își propune încurajarea dezvoltării locale, în zonele rurale. Aceste forme asociative sunt înființate în baza conceptului DLRC, adică Dezvoltare Locală Rurală a Comunităților. Ideea este să lași comunitățile să decidă modul în care se dezvoltă, astfel încât finanțarea pentru dezvoltarea microregională să nu mai fie în competiție cu cea regională sau națională, ci să fie plasată în responsabilitatea acelei comunități. Mecanismul beneficiază de mai multe tipuri de finanțare, la nivel european”, ne-a explicat Alexandru Groșanu.
Șapte măsuri de finanțare, în cadrul GAL-ului Cociovaliștea
GAL Cociovaliștea Ilfov Nord-Vest este alcătuit din trei localități – Mogoșoaia, Periș și Corbeanca, iar „sediul central” este găzduit de comuna Mogoșoaia. El este funcțional sută la sută și se află în faza de pregătire a ghidurilor pentru cele 7 măsuri de finanțare, care beneficiază de 5 milioane de lei (cca. 1,2 milioane de euro).
Măsura 1.1 se numește „Inovații și tehnologii noi în agricultură” și se adresează fermierilor care doresc să-și modernizeze și să își retehnologizeze ferma, în colaborare cu un cercetător sau un cadru didactic de specialitate dintr-un centru de cercetări agricole sau universitate. „Avem șansa ca, pe teritoriul GAL-ului nostru să locuiască câțiva profesori universitari la Universitatea de Științe Agonomice și Medicină Veterinară, care s-au arătat doritori să-i sprijine pe fermieri să introducă cele mai noi tehnologii în microfermele lor. Iar dacă vorbim de specificul local al Mogoșoaiei, avem aici foarte mulți producători de flori și ne gândim să-i sprijinim prin această măsură, pentru a crește competitivitatea exploatațiilor acestora. La Periș și la Corbeanca, spre exemplu, există doi fermieri care cresc bovine mari și s-au arătat interesați de această măsură. Avantajul este că se pot oferi și condiții de finanțare mai bune, de maximum 50.000 de euro, reprezentând 90% din investiție”, ne-a spus directorul executiv.
Bani pentru micii întreprinzători
O altă măsură, 3.1, se adresează celor care își doresc să-și întemeieze o afacere în domeniul serviciilor și a producției non-agricole. Ea a fost denumită „Start-up Non-agricol” și a fost inițiată în urma constatărilor că aceste domenii sunt slab reprezentate în această microregiune, iar procentul populației inactive atinge în această zonă și 56%. „Dorim să punem accent pe producție, servicii și IT și pe crearea, astfel, de locuri de muncă. Ne așteptăm aici ca și posesorii de ferme să-și diversifice activitățile cu unele non-agricole. Măsura este deja acoperită în proporție de 120% cu 5 propuneri de proiecte”, ne-a precizat Alexandru Groșanu.
În acest domeniu se încadrează și măsura 1.2 care urmărește „Stimularea Parteneriatelor prin Acorduri de cooperare, în vederea constituirii de lanțuri scurte de aprovizionare și promovarea produselor pe piețele locale”. ”În acest sens ne-am gândit și la producătorii de flori din Mogoșoaia. Intenția noastră este ca, pe termen lung, acest grup să coaguleze și să depunem un proiect pe PNDR pentru înființarea celui mai mare en gros de flori, aici, la Mogoșoaia. De asemenea, ne-am propus crearea unei facilități de desfacere pe lanțul scurt pentru producătorii de produse tradiționale, în parcul de la Mogoșoaia, inițiativă care aparține unui membru al GAL-ului – Asociația pentru Promovarea Alimentului Românesc”, ne-a explicat directorul executiv.
Conservarea patrimoniului cultural local
Măsura 3.2 își propune acordarea de „Sprijin pentru dezvoltarea de activități ce pun în valoare potențialul natural, cultural, istoric și al tradițiilor locale”. Un „hub” cultural, cum l-a denumit Alexandru Groșanu, în colaborare cu Consiliul Județean, care să atragă populația Bucureștiului consumatoare de cultură. În acest sens, se va crea un departament cultural în cadrul GAL-ului, care va fi dotat cu infrastructura necesară funcționării unui astfel de hub (scenă, sonorizare etc.). „Acest hub nu se limitează doar la Mogoșoaia. Vom organiza activități culturale și la Corbeanca și la Scroviștea, de la Periș”, ne-a precizat Alexandru Groșanu.
Prevenirea abandonului școlar și calificarea într-o meserie a elevilor
Măsurile 3.3 și 3.4 privesc, într-o oarecare măsură, același domeniu – Educația. Măsura 3.3 are drept scop prevenirea abandonului școlar timpuriu în cazul elevilor aparținând grupurilor vulnerabile, cu un accent deosebit pe elevii din minoritatea romă, pentru un număr de 25 de familii și sprijinirea cadrelor didactice implicate în proiect.
Cealaltă măsură, 3.4 se numește sugestiv „Termin școala, am o meserie”. Ea constă în inițierea unui program de calificare pentru 25 de elevi, care constă în cursuri teoretice și activități practice, care se va desfășura în perioada vacanțelor. Activitatea pentru care se vor desfășura cursurile va fi cea de grafician PC (DTP designer). Absolvenții acestui program de calificare, vor primi certificate ANC, pentru a se putea integra pe piața muncii. Programul va scădea, astfel, numărul de absolvenți șomeri, care în acest moment este în jur de 25% în Ilfov, după terminarea liceului.
Îmbunătățirea colectării selective a deșeurilor, un deziderat pentru viitor
Măsura 2.1, căci despre ea este vorba, este o măsură de conștientizare a cetățenilor despre necesitatea colectării selective a deșeurilor. „Ne adresăm, mai ales, tinerei generații, adolescenților în primul rând. Pentru că viitorul este al lor. Ei sunt cei care vor înțelege care sunt beneficiile și vor contribui la colectarea selectivă. La Mogoșoaia există deja o stație de selectare a deșeurilor, care este membru al GAL-ului nostru”, ne-a mai spus reprezentantul legal al GAL-ului.