Guvernul a respins un proiect de lege privind eliberarea gratuită a medicamentelor cu preţuri sub 10 lei, pentru persoanele cu venituri sub salariul minim pe economie. 

Proiectul prevedea ca persoanele asigurate în sistemul de asigurări sociale de sănătate, care au venituri sub salariul minim pe economie, să beneficieze, pe bază de prescripţie medicală, de o compensare de 100% a medicamentelor al căror preţ de referinţă nu depăşeşte 10 lei/ambalaj. Din categoria beneficiarilor proiectului de lege ar fi trebuit să facă parte şi co­piii în vârs­ta de până la 18 ani, tinerii cu vârste între 18 și 26 de ani, absolvenţii de liceu, până la începerea anului universitar (dar nu mai mult de trei luni), ucenicii, studenţii care nu realizează venituri din muncă mai mari decât salariul minim pe economie, şi persoanele aflate în şomaj.

Circa 10 milioane de români ar fi beneficiat de această lege. Medicamentele ieftine, sub 10 lei per ambalaj, reprezintă circa 70 la sută din produsele specifice, însă doar 8 la sută din valoarea decontată anual de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. Proiectul de lege a primit avize negative de la Guvern, de la Consiliul Economic şi Social, Consiliul Legislativ şi de la trei comisii ale Senatului.