Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu a fost votată miercuri în plenul reunit al Parlamentului. Mircea Drăghici, parlamentar PSD, a declarat imediat după terminarea votului: 240 de voturi au fost pentru moţiunea de cenzură, ceea ce înseamnă că aceasta a trecut.
Moţiunea avea nevoie de 233 de voturi pentru a trece. Urnele cu bilele au fost duse în sala Biroului Permanent, acolo unde membrii Comisiei de Numărare vor număra şi ulterior vor anunţa rezultatul oficial.
La 12.40 a început votul la moţiunea de cenzură. Sorin Grindeanu a declarat la finalul dezbaterilor: „Am urmărit foarte atent discursul d-lui Dragnea, mi-am dat seama că oricine ar fi fost sau ar putea să devină prim-ministru nu are nicio şansă să-şi exercite funcţia de prim-ministru. Am auzit acuze şi insinuări, domnul Simon are gura mare pentru că i s-a propus funcţia de ministru. Singurele lucruri clare sunt promisiunile făcute de dl Drganea mie şi lui Ponta în ultimele zile. Ce luptă a avut cu sistemul dl Dragnea în afară de OUG 13, a mângaiat cineva ghipsul sistemului ca să scape de dosare, nu am negociat cu absolut nimeni şi mai ales nu am intrat în negocieri care erau împotriva interesului naţional al României, nu are legatură cu PSD sau Alde, este vorba de interesul României. (…) Sper să se încheie cu bine această aventură şi PSD să rămână la Guvernare.”.
Varujan Pambuccian, liderul grupului minorităţilor naţional a declarat: „Nu este războiul nostru, nu l-am pornit noi, reacţia noastră firească a fost să nu participăm la vot, dar ar fi însemnat automat că neparticiparea ar fi fost pentru una dintre tabere. Vom vota fiecare cum crede de cuviinţă fără ca nimeni, nici măcar eu, să ştie cum va vota celalat. Este singura cale de a trece dincolo de baricadele cerute, dincolo de noi, noi nu negociem nimic, nu ne interesează acest timp de război.”
Traian Băsescu, PMP: „PSD împreună cu ALDE se dovedesc a fi inapte pentru guvernare. Indiferent care va fi rezutatul votului, drumul pe care trebuie să îl luaţi dragi majoritari este în opoziţie”
Varujan Vosganian, ALDE: „ Noi trăim astăzi în România într-o stare de imponderabilitate morală. Noi avem nevoie în guvern de un interlocutor. Când în locul premierului vorbesc miniştrii, înseamnă că mecanismul de funcţionare al Guvernului e o maladie.”
Dan Barna, USR: „USR nu va participa la moţiunea de cenzură. Considerăm că ceea se întâmplă astăzi în Parlamentul României este o reglare de conturi. Ţinem minte acele imagini în care Tăriceanu şi Dragnea îl duceau de mânuţă pe dl Grindeanu. Considerăam că trebuie să îşi asume singuri acest eşec în aceeaşi măsura cu Sorin Grindeanu.”
Raluca Turcan, PNL: „Rar a fost mai clară disponibilitatea omenilor politici de a negocia nişte lucruri nenegociabile. Nu a cerut poporul demiterea acestui guvern PSD. O cer dl Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu pentru a pune o altă garnitură de lideri obedienţi şi servili, mai obedienţi decât cei pe care ei înşişi i-au pus în guvernul Grindeanu. (…)Orice implicare a lui Liviu Dragnea în procesul de guvernare este toxică, indiferent de votul la moţiunea de astăzi.”
Cele mai importante declaraţii ale lui Liviu Dragnea, potrivit Mediafax.ro „ Astăzi nu e o zi fericită pentru mine mai ales după ce l-am ascultat pe dl Sorin Grindeanu. N-am dorit să ajungem vreodată aici. Cu toată încărcătura zilei de azi, cu toate discuţiile, sugestiile, lucrurile sunt foarte simple. Adoptarea moţiunii înseamnă continuarea guvernării PSD+ALDE aşa cum au vrut romanii în decembrie. (…) Am preferat să luăm această decizie grea pentru a pune lucrurile la punct. Nu se aştepta nimeni ca fostul nostru coleg să reacţioneze cu atâta îndărătnicie şi rea credinţă. (…)Eşecurile repetate au avut niste cauze, cele mai importante fiind trădarea şi intervenţia brutală şi continuă a unui sistem care nu se poate împăca cu ideea că Romania este şi trebuie să fie o ţară democratică. (…)Mi s-a obiectat că la guvern vrem să facem şi alte lucruri. Iertare, când din programul de guvernare este realizat mai puţin de 20%. Am crezut mult în Sorin Grindeanu si imi asum asta. N-am facut-o in gluma. Am crezut ca este cea mai buna solutie pentru noi. Din pacate, se agaţă de scaun în cel mai nelegitim mod. N-a ajuns premier datorită celor baricadaţi în palatul Victoria. A ajuns acolo pentru că cele 2 partide în mod statutar au hotărât să-i acorde un vot de încredere. (…) Dragi colegi, sub conducerea mea, PSD nu va accepta nicio alianţă subterană toxică. Am promis că vom face alianţe doar cu romanii. PSD cere ministrilor săi şi prim ministrului să lucreze pentru români. Programul nostru de guvernare, programul care împinge România înainte este lucrul în care cred. Pentru continuarea acestui program, vă cer azi să votaţi moţiune, moţiunea aceasta care ne doare pe toţi dar care trebuie să treacă.”
Sorin Grindeanu a ţinut la rândul său un discurs în Parlament şi a răspuns acuzaţiilor din moţiunea de cenzură: ”În decembrie 2016, chiar şi după ce PSD a câştigat alegerile cu un scor istoric, urmăream cu toţii cu sufletul la gură cum Klaus Iohannis conform Constituţiei numeşte sau nu un premier de la PSD. Prima opţiune de la PSD, dna Sevil Shhaideh a fost respinsă. Acest lucru a furat două săptămâni timp în care România a stat fără buget şi în incertitudine. În ian 2017, dl Liviu Dragnea m-a rugat să accept funcţia de premier şi ştiţi câţiva dintre colegi care sunt aici în faţă au spus nu. (…) Aveam nişte planuri clare, iar familia mea stă în Timişoara, după care prietenii mei din PSD, colegii mei, aţi insistat că ar fi bine să accept pentru stabilitatea României, pentru PSD, că am experienţa în administraţia locală, că sunt un om onest şi muncitor, că sunt bănăţean şi îşi vede de treabă. Şi am spus da. Şi am spus da pentru că Liviu Dragnea mi-a promis că este prietenul meu, că mă va susţine, că facem un guvern din miniştri competenţi pe care partidul îi susţine… şi am acceptat guvernul propus de Liviu Dragnea. La nici 6 luni de la acel moment aflu brusc că guvernul nu prea-şi face treaba, că miniştrii sunt buni dar nu prea, că ţara deşi are performanţă economică bună nu e brusc în Vest. Dragi colegi, eu nu înţeleg de ce suntem azi aici în Parlament şi vă spun nu înţeleg de ce atâta scandal în ultimele 6 luni după ce am câştigat alegerile cu un scor zdrobitor si lucrurile si guvernarea merg foarte bine si ma uit la dvs si imi dau seama ca foarte mare parte din dvs nu prea intelegeti. Da, este loc de mai bine. putem sa vorbim interior sa vedem ce putem schimba. Dupa 6 luni, vrem sa dam jos guvernul cu o motiune a noastra, a PSD-ului fara sa ne ceara opozitia si apoi sa ajungem iar la mana domnului presedinte Klaus Iohannis? De ce vrem asta? O sa va intrebati de ce premierul romaniei da aceste explicatii despre viata interna a PSD. Pentru ca dupa 21 de ani de cand sunt membru PSD ma aflu in cel mai de neinteles moment, cand Liviu Dragnea depune o motiune de cenzura impotriva propriului guvern PSD. Va rog sa va ganditi f bine de ce ne aflam astai aici, cu toata Romania uitandu-se la noi. Ma intreb oare cine i-a impins sa faca toate aceste lucruri. Pacat. Am luat decizia sa nu demisionez pentru ca faceam doua greseli uriase. A fost o decizie si este o decizif grea, extrem de grea, dar am convingerea ca derularea ulterioara a evenimentelor imi vor da dreptata. Nu am demisionat pentru că PSD risca sa piarda guvernarea si sa ajunga iarasi la decizia dlui presedinte Klaus Iohannis.
(…)- Nu mi-am dat demisia pt ca am considerat ca Romania se afla la o rascruce. Ne puteam intoarce la epoca de dinainte de 89 sau sa ne aparam fara frica viitorul nostru si al copiilor nostri. Nu ma cred salvator. Imi cer scuze ca trecem prin asta. Romania traverseaza o perioada plina de oportunitati. Avem o economie care inregistreaza cel mai mare ritm de crestere din UE si ne bucuram de deschidere in marile cancelarii occidentale. Au fost eforturi imense sa punem din nou Romania pe harta si sa incepem sa contam in marile discutii la nivel european si transatlantic. Aceasta criza artificiala vine in cel mai prost moment pentru Romania, cand lucrurile mergeau intr-o directie buna.
Secretarul general al Guvernului, Victor Ponta, a anunţat, miercuri, că va vota la vedere împotriva moţiunii de cenzură, în speranţa unui Cabinet Grindeanu 2 susţinut de PSD şi ALDE, pentru a nu se ajunge cu decizia la preşedintele Klaus Iohannis.
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea şi premierul Sorin Grideanu au recunoscut că au avut o discuţie de circa 20 de minute, miercuri dimineaţa, înainte de votul pe moţiunea de cenzură. Cei doi nu au ajuns la un consens.