După luni întregi de incertitudini, Gică Hagi știe ce îi rezervă viitorul pentru echipa sa: în acest sezon va evolua la Chiajna, iar din campionatul următor va muta echipa la Voluntari unde, se pare, se va instala întreaga grupare de pe Litoral.

Hagi ar fi vrut să mute Viitorul Constanța chiar din acest sezon la Voluntari, unde s-a înțeles atât cu primarul Pandele, cât și cu cel care se ocupă de „mersul lucrărilor” la fotbal, profesorul Mircea Rădulescu. Numai că planurile au fost date peste cap de o problemă simplă: la Voluntari nu există un stadion compatibil cu Liga I. 

Așa că, din câte se pare, ilfovenii au promis că într-un an vor ridica o arenă nouă, modernă, tocmai bună pentru prima divizie, iar în acest timp Viitorul va evolua la Chiajna, pentru a se putea adapta, dacă putem spune așa, cu aerul din jurul Capitalei.

Înțelegerea dintre Hagi și cei din Voluntari este evidentă dacă ne gândim la faptul că patronul Viitorului a direcționat deja spre echipa locală o mulțime de fotbaliști de la Academia sa, din vechiul lot rămânând doar 7-8 fotbaliști. Mai mult, Hagi și-a impus și antrenorul, aducându-l la Voluntari pe fostul internațional Adrian Iencsi. Un tehnician tânăr, care a afirmat mereu că vrea să urce în meseria sa de la bază, din eșaloanele inferioare, iar acum are posibilitatea să arate ce poate.

Debut negru la Chiajna

Din păcate, Viitorul a avut un debut nefericit de sezon la Chiajna, acolo unde, jucând „acasă”, a fost învinsă cu 4-0 de Astra Giurgiu. Viitorul a avut un început bun, dar a suferit 15 minute năucitoare în repriza secundă, când Budescu (’50, ’53, ’60) şi William (‚65) au marcat cele patru goluri… 

Viitorul Constanţa a evoluat cu Vâtcă – Bălaşa, Ghionea, Larie (Gavra ’55), Toşca – Al. Lazăr, Benzar – Thiago (Emerson ’55), N. Dică, Năstăsie (Mitriţă ’70) – Rusu, antrenor fiind același Cătălin Anghel cu care echipa a promovat, de altfel, pe prima scenă.