O discuţie cu Ninel Peia, directorul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Ilfov, a adus la lumină problemele legate de starea canalizării, a gestionării deşeurilor menaje-re, a aprovizionării cu apă şi a purităţii aerului pe care îl respiră ilfovenii.
Cum scăpăm de gunoi …
Ilfovul nu are un plan unitar de dezvoltare economică și socială, nu este integrat cu Bucureştiul. Fiindcă interesele judeţului nu au fost corelate cu cele ale Capitalei, nu s-a reuşit accesarea fondurilor europene pentru un incinerator de mare capacitate a deşeurilor menajere. Proiectul prevedea un incinerator cu o capacitate de 380.000 tone anual, care ar fi fost finanţat în proporţie de 98 la sută din fonduri UE. Judeţul Ilfov produce în fiecare an 300.000 tone de gunoi menajer, în timp ce Bucureştiul produce 1 milion de tone. Bucureştiul şi Ilfovul au trei gropi de gunoi, la Glina, Vidra şi Chiajna, aceasta din urmă aparţinând de Capitală. Dacă acest incine-rator ar fi fost achiziţionat, s-ar fi redus cu aproximativ 30 la sută cantitatea de resturi menajere depozitată în gropile de gunoi. Mai mult, incineratorul ar fi produs şi energie electrică, dar şi energie termică. Devine din ce în ce mai clar că este necesar un plan de dezvoltare integrată a Bucureştiului şi a Ilfovului, pentru o creştere ar-monioasă a ambelor zone.
Deşeurile spitaliceşti infecţioase nu mai sunt o problemă pentru judeţ, de când au fost amplasate două instalaţii de sterilizat astfel de deşeuri.
…Dar de apele uzate ?
Altă problemă a judeţului o reprezintă insuficienţa canalizării, care acoperă abia 32 la sută din necesar. Majoritatea cetăţenilor au fie fose septice, fie WC în curte. Există şi cazuri în care oamenii şi-au cumpărat mini-staţii de epurare (mai ales în zonele nou construite), care costă între 1000 şi 2000 euro. După purificare, apa rezul-tată este curată, şi poate fi dată în natură sau folosită la udarea grădinii. La nivel judeţean, ar fi necesar de asemenea şi un incinerator pentru nămolul rezultat în urma purificării apei. La apă curentă, situaţia e şi mai rea, doar 20 la sută din necesar este acoperit.
Şi traficul pe şoseaua de centură ne dă bătăi de cap. Există două staţii automate de monitorizare a calităţii aerului, amplasate la IFIN Măgurele (staţie de fond sub-urbană) şi la UM 01802 Baloteşti (staţie de fond regională), administrate de APM Bucureşti.
La Măgurele, în ultimii ani au rezultat constant concentraţii de particule mai mari decât admit normele europene. Fenomenul se petrece din cauza traficului intens de pe centură, care ridică praful în atmosferă, iar vântul bate dinspre nord şi duce praful peste Măgurele. Soluţia era asfaltarea tuturor drumurilor şi crearea unei bariere verzi protectoare. Am găsit înţelegere la autorităţile locale, astfel că din vara trecută concentraţiile au început să scadă.
Centura verde, un vis prea îndepărtat
Şi fiindcă a venit vorba de centurile verzi, trebuie spus că ele sunt o metodă foarte bună de protejare contra vântului, prafului sau viscolului. Problema este că plan-tările se pot face, având în vedere că în majoritatea cazurilor este vorba de terenuri proprietate privată, doar cu acordul proprietarilor. Bani pentru împădurire există, dar de expropriere pentru cauză de utilitate publică nu poate fi vorba, deoarece nu sunt fonduri. Pentru o centură verde lată de doar zece metri în jurul Bucureştiului, ar trebui expropriate circa 100 hectare de teren; la un preţ mediu de 10 euro pe metrul pătrat, ar însemna o sumă de 10 milioane euro necesari pentru despăgubirea pro-prietarilor. La asta s-ar mai adăuga cam aceeaşi sumă pentru împădurire, deci cu vreo 20 milioane euro s-ar putea face centura verde. Nu este mare suma… dar nu sunt bani. Contra viscolului se pot monta panouri parazăpezi, dar preţul ar fi dublu în acest caz.
În ceea ce priveşte molozul rezultat de la demolări, acesta este depozitat în aşa numitele gropi de împrumut, care sunt în foste cariere de piatră. Carierele la care s-a terminat exploatarea au devenit fie iazuri, prin umplerea cu apă dintr-un râu apropiat, fie depozite de moloz. Când groapa este aproape plină, se acoperă cu un strat de un metru de pământ vegetal, iar terenul intră în circuit productiv.
Vrem zonă metropolitană !
Multe dintre problemele Ilfovului s-ar rezolva, dacă ar fi aprobată o lege a zonei metropolitane Bucureşti-Ilfov. Au existat patru iniţiative legislative în acest sens, dintre care numai una a fost aprobată în Camera Deputaţilor, dar a fost respinsă la Senat. Crearea zonei metropolitane ar însemna numirea unui guvernator şi a unui mini-guvern, cu miniştri pe dezvoltare, pe transport, pe infrastructură, pe mediu etc, iar autorităţile locale îşi vor păstra competenţele. Zona va putea accesa fonduri europene, iar guvernul local va stabili toate strategiile de dezvoltare.
Ilfovul are cinci arii protejate – Grădiştea Căldăruşani, de 5000 hectare, lacul Snagov (circa 100 hectare din 300, zonă în care este protejat o specie de nufăr), pădu-rea Snagov, cu suprafaţa de 10 ha, aria Scroviştea şi aria Cernica. În aceste arii sunt protejate flora şi fauna, pentru orice intervenţii ale omului facându-se studii pentru impactul de mediu. De altfel, conform legislaţiei, pentru orice construcţie, cât de neînsemnată, trebuie obligatoriu obţinut şi avizul de mediu.
