În urma numărării a 98 la sută din voturile exprimate la alegerile parlamentare din Republica Moldova, cele mai multe sufragii au fost înregistrate în contul Partidului Socialist, care a întrunit 20,95% din opțiunile electoratului de dincolo de Prut. Conform rezultatelor date publicității de către Comisia Elecorală Centrală, Partidul Liberal-Democrat a obţinut 19,75% din voturi, Partidul Comuniștilor (PCRM) – 17,83%, iar Partidul Democrat (PDM) – 15,94%, în timp ce Partidul Liberal (PLM) a obţinut 9,45% din voturi. În urma acestor rezultate, partidele proeuropene – PLDM, PDM și PLM – au strâns, împreună, peste 45% din voturi, devansând formaţiunile proruse – PSM și PCRM -, care au 39%. Conform declarației liderilor acestora, partidele proeuropene vor forma o coaliție și au șanse să alcătuiască viitorul guvern al țării.