De la Mozart la gândirea muzicală

Profesoara de muzică Iustina Daniela Ilie nu este o persoană necunoscută Jurnalului de Ilfov datorită numeroaselor participări la festivalurile muzicale ilfovene despre care am relatat de fiecare dată. Am regăsit-o de această dată în postura de scriitoare alături de invitații ei: inspectorul școlar, prof. Vasile Bogus, directorul CCD Ilfov, dr. Florin Petrescu, prof. Nicoleta Tone, directorul Școlii Gimnaziale nr. 1 Brănești, profesorul și scriitorul Nică D. Lupu, prof.metodist CCD Ilfov, Marius Ovidiu Sebe și Horiana Petrescu, bibliotecar la CCD Ilfov. Veniseră toți pentru a vorbi despre cele două cărți scrise de profesoara Iustina Daniela Ilie, „Aspecte constructiv-formale și interpretative în concertele de vioară nr.1-5 de Wolfgang Amedeu Mozart” și „Corectarea deficiențelor de auz ale elevilor ciclului gimnazial prin formarea gândirii lor muzicale”.  În semn de respect față de munca profesoarei lor, elevi de la Școala Gimnazială nr. 1 au susținut un moment artistic.

Muzicoterapie activă

 

Și pentru că, de fapt, lansarea celor două cărți a făcut parte din activitatea metodică  a profesorilor de Educație muzicală și Educație plastică din județul Ilfov pe care CCD Ilfov a organizat-o,  întâlnirea a continuat cu o inițiere în muzicoterapie făcută de psihologul francez de origine română, Jean Baptiste Manitou. Muzicoterapia poate fi definită ca o terapie non-verbala care utilizează sunetul și muzica, sub toate formele sale, în vederea promovării, menținerii și restaurării sănătații mentale, fizice, emoționale și spirituale. Motiv pentru care Jean Baptiste Manitou tratează prin muzică diverse dependențe: de droguri, de alcool etc. Folosind diverse instrumente ale amerindienilor – tobele djembe, maracas, tamburină și o tamburină surprinzătoare denumită a oceanului, capabilă să emită 241 sunete datorită pietricelelor din interior. Esența tuturor acestor instrumente este stimularea undelor cerebrale datorită frecvențelor. Iar concluzia generală a întânirii cu cărțile și cu tobele nu este decât una singură: fără muzică viața e tristă. Rău!