Vicepreședintele PSD, Rovana Plumb, a anunțat, la Școala de vară a femeilor social-democrate, că propune modificarea Legii indemnizației lunare pentru creșterea copilului, astfel încât aceasta să reprezinte 100% din salariu, în perioada concediului de maternitate.
„Când vom reveni la guvernare, vom modifica Legea indemnizației pentru creșterea copilului astfel ca în perioada concediului de maternitate, de 18 săptămâni, indemnizația să fie 100% egală cu salariul pe care l-a avut mămica până când a intrat în concediul de maternitate, pentru că, din punctul nostru de vedere, maternitatea nu este o boală“, a afirmat fostul ministru al Muncii.
Rovana Plumb consideră că actualul Executiv nu a finalizat multe dintre programele începute de fostul guvern, în domeniul social.
„Guvernul actual este unul de dreapta, care niciodată nu va trata problemele sociale, iar în cea ce privește domeniul muncii, al ocupării, al familiei sau persoanelor vârstnice nu am văzut niciun fel de propunere sau măsuri luate în favoarea omului de rând. Mai mult, dintre programele pe care le-am lăsat când am plecat de la guvernare niciunul nu a fost finalizat. Aș începe cu tinerii (…). Am lăsat un program destinat pentru 450 de tineri, finanțat din fonduri europene cu 479 de milioane, este vorba despre ”Garanția pentru tineri”, care nici până la ora aceasta nu a fost pus în aplicare, ba mai mult de atât, România va trebui să plătească penalizări de 30 de milioane de euro pentru că nu și-a îndeplinit programul respectiv. Nu se vorbește despre pensii, despre politici sociale, nu aud să existe nicio preocupare privind indexarea pensiilor care ar trebui să se întâmple anul viitor. Nu am auzit discuții despre salariul minim pe economie. Acesta este nu doar un instrument economic, ci și social. În ceea ce privește politica de gen, programele pe care le-am început sunt în momentul de față blocate și nu există nicio preocupare în acest sens. Pe Agenția Națională pentru Egalitate de Șanse erau două programe, care în momentul de față nu sunt finalizate. Practic, în ceea ce privește Ministerul Muncii, în afară de acel eșec al Legii salarizării, nu am auzit despre niciun fel de măsuri care să‑i ajute pe români și România“, a concluzionat Rovana Plumb.