Dorel sforăia cu talent întins pe iarbă, la umbra unui copac, cu un fir de iarbă în gură. Își făcuse norma de tâmpenii pe ziua aceea – spărsese cu cupa excavatorului o ţeavă de gaze și retezase niște cabluri electrice. Acum se odihnea. Dar deodată, Dorel începu să tremure și se gândi că o fi de la iahnia de aseară, dar apoi își dădu seama că se cutremură tot pământul sub el. Zguduiala devenea tot mai puternică și Dorel sălta ca micu’ pe grătar. ”Cutremur, să moară….” strigă marele meseriaș să-rind în picioare. Chiar în acea clipă, din groapa făcută de el cu excavatorul s-a auzit o explozie cumplită, urmată imediat de o limbă de foc de peste 10 metri înălţime. O conductă de gaze s-a fisurat, cablurile electrice rupte au făcut un scurt circuit care a aprins gazele ce ieșeau cu presiune din conducta spartă. Dintr-o clădire alăturată încep să cadă bucăţi de zid și mai multe ferestre se sparg. Oamenii înnebuniţi de spaimă se înghesuie pe ușa prea strâmtă, încercând să ia-să cât mai repede din clădire. Câteva persoane sunt rănite și se dă alarma. În câteva minute, se aud deja sirenele mașinilor speciale de intervenţie apropiindu-se de locul dezastrului.
Un astfel de scenariu, lăsând partea comică la o parte, a stat la baza exerciţiului demonstrativ de intervenţie în caz de cutremur, organizat miercuri 12 septembrie, de către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Ilfov, în localitatea Chitila. La reușita demonstraţiei au participat un echipaj de prim-ajutor, o autospecială de descarcerare și o autospecială de stingere cu apă și spumă, acestea fiind operate de echipaje ale Detașamentului de pompieri Buftea. Alături de cei de mai sus au luat parte la exerciţiu și membri ai Crucii Roșii Române-filiala Ilfov, precum și echipaje ale Poliţiei locale Chitila.
Intervenţia propriu-zisă s-a desfășurat ca la carte. Autospeciala de stingere incendii ajunge rapid la locul dezastrului; pompierii întind furtunele și bagă presiune pe ele. În câteva minute, incendiul este stins. Între timp, persoanele din clădire sunt evacuate, iar răniţii sunt preluaţi de medici și asistenţi, care le acordă primul ajutor în cortul ridicat în grabă. Toate acţiunile sunt precis coordonate, fiecare știe ce are de făcut. În astfel de acţiuni de salvare, personaje precum Dorel cel din folclorul modern, nu au ce căuta.
Complexul exerciţiu demonstrativ a reprezentat un bun antrenament pentru intervenţiile în situaţii de urgenţă reale, demonstrând totodată că ISU Ilfov este pregătit și deţine mijloacele și forţele necesare pentru intervenţii în situaţii excepţionale.
La exerciţiu a luat parte și SARS, un ONG specializat în acţiuni de căutare și salvare, precum și în acordarea de prim ajutor și sprijin umanitar. SARS este o forţă de sprijin privată, bazată de voluntariat, formată din medici, asistenţi, salvatori, ajutând serviciile de stat implicate în rezolvarea situaţiilor de urgenţă. Organizaţia și-a înce-put existenţa în zona Văii Jiului, unde are deja un personal de peste 100 persoane. Deocamdată, unitatea zonală Muntenia a SARS are în compunere circa 20 de lucră-tori, însă se fac în continuare cursuri de pregătire pentru atragerea de noi voluntari.
Conform clasificării internaţionale a dezastrelor, în categoria fenomenelor naturale de origine geologică sau meteorologică sunt cuprinse ploile abundente (ruperile de nori), inundaţiile datorate revărsării cursurilor de apă, cutremurele de pământ, alunecările de teren, avalanșele, furtunile, viscolele, uraganele, tsunami-urile, valurile mareice, seceta prelungită, incendiile, înzăpezirile, îngheţul (cu temperaturi sub minus 15 grade Celsius), poleiul, zăporurile pe cursuri de apă, epidemiile și epizotiile, căderile de meteoriţi.
Numărul dezastrelor naturale a crescut de patru ori în ultimii 20 de ani, de la 120 la 500, în timp ce numărul victimelor a crescut de la 170 de milioane, la 254 mi-lioane, arată cele mai recente studii. România se află, într-un clasament al ONU, printre statele care prezintă un risc ridicat de producere a unor dezastre naturale.