Comuna Snagov a avut parte de o triplă sărbătoare pe 13 iunie. Pe lângă Înălțare și Ziua Eroilor, autoritățile au organizat și Ziua localității Snagov.

Jandarmii Inspectoratului Județean Ilfov, au fost și de această dată prezenți la eveniment și au asigurat ordinea și siguranța publică. Un cetățean puțin cam “zbuciumat” a tulburat liniștea publică pentru câteva momente. Potrivit Inspectoratului de Jandarmi Județean Ilfov, în jurul orei 20.00, a avut loc un incident. Un bărbat de 45 de ani, a adus injurii, expresii jignitoare și a lovit un polițist din cadrul Poliției Locale Snagov, în timpul spectacolului – artistic organizat cu prilejul „Zilele localității Snagov” din satul Ghermănești. După ce s-a dat în stambă, cetățeanul agitat va fi dat în judecată. Deocamdată, el este cercetat în stare de libertate, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ultraj contra bunelor moravuri, tulburarea ordinii și liniștii publice, ultraj și distrugere. Însă, Jandarmeria Ilfov va înainta actele premergătoare întocmite de echipa de intervenție, Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea.