La împlinirea a 101 ani de la unirea tuturor românilor ­într‑un singur stat, am avut din nou onoarea de a fi alături de bufteni la festivitatea dedicată Zilei Naționale a României. Ceremonia impresionantă, ca de fiecare dată, prin care Buftea și-a comemorat și omagiat eroii, s-a desfășurat la Monumentul Eroilor din centrul orașului.

Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, ediția print. nr. 479

1 Decembrie 2019 a însemnat o nouă sărbătoare plină de emoții și bucurie pentru românii care, indiferent de locul în care trăiesc, sunt mândri de națiunea din care fac parte.

Cu ­punctualitatea-i ca­­rac­­teristică, la ora 11.00, edilul Gheorghe Pistol și-a condus  invitații, pe care i-a întâmpinat cu pâine și sare la Primăria orașului Buftea, în piața Monumentului Eroilor, unde se strânseseră deja mii de cetățeni de toate vârstele, sosiți la ceremonia dedicată Zilei Naționale a Românilor.

Alături de ­primarul Gheorghe Pistol, au par­­ticipat la festivitate, nu­meroși oaspeți de seamă precum prefectul județului ­Ilfov, Mihai Sandu Niță, pre­ședintele CJ Ilfov, Marian Petrache, viceprimarul Alexandru ­Vaida, reprezentanți ai Consiliului Județean, ai Consiliului Local, reprezentanți ai instituțiilor județene, ai Jandarmeriei, Poliției, ISUBIF, SABIF, ISJ, ai direcțiilor deconcentrate, dar și de o delegație din partea Consiliului Raional și al Primăriei Ialoveni, din Republica Moldova.

Garda de onoare a prezentat onorul prefectului Mihai Sandu Niță, apoi fanfara a intonat Imnul Național. A urmat o slujbă religioasă în memoria eroilor români, oficiată de un sobor de preoți ai parohiilor din Buftea.

101 ani de la întregirea patriei noastre

”Astăzi, este Ziua Națională a Românei, un eveniment ce marchează 101 ani de la  întregirea patriei noastre. Se cuvine ca, în această zi, să ne aducem aminte de toți cei care au căzut pe câmpurile de bătălie și au apărat interesele noastre și ale poporului român. În această zi, să ne gândim la tot ce este mai bun, la lucrurile care ne unesc și nu la cele care ne dezbină. Este ziua în care noi putem arăta că iubim și prețuim istoria, că împărtășim aceleași valori naționale și că avem aceeași dorință: binele acestei țări.  Aniversarea de astăzi ar trebui să fie și un prilej de strângere a legăturilor noastre firești cu frații noștri de peste Prut. Se cuvine ca în această zi să fim alături de dânșii și alături de tot ce a fost România unită odată. La 1 Decembrie 1918, românii au pus temelia celei mai frumoase construcții din istoria lor, România. Era visul câtorva generații înainte și moștenirea lor pentru copii și nepoți. Astăzi, după aproape 101 ani de la Marea Unire, entuziasmul de atunci abia se mai aude, iar sacrificiul lor, rar amintit. Avem de-a gata România. Un mare scriitor contemporan compara țara noastră cu o casă primită moștenire. O casă ridicată cu trudă și sacrificiu de înaintași, o casă mare și trainică pentru care noi, cei de astăzi, nu avem niciun merit. Ba chiar, uneori, uităm să o zugrăvim sau chiar să îi măturăm curtea.  O dată pe an, sărbătorim faptele înaintașilor noștri fără a adăuga  prea multe din faptele noastre la ale lor. România, casa noastră, merită mai mult decât vorbe, de ziua ei. România merită fapte prin care să o sărbătorim în fiecare zi. De 1 Decembrie, Ziua Națională a României, ziua tuturor românilor, vreau  să vă mulțumesc pentru sentimentul de mare familie pe care îl arătăm astăzi, aici, la  Buftea, cu frații noștri de peste Prut, vreau  să vă doresc tot ce este mai bun, liniște, în această perioadă de agitație. Vreau să fiți mândri că sunteți români, oriunde vă veți afla. La mulți ani, România! La mulți ani, bufteni!  La mulți ani, frați moldoveni! La mulți ani, români!”, a fost mesajul emoționant, rostit de primarul orașului Buftea, Gheorghe Pistol.

”Este extrem de important să simțim românește”

Prefectul județului Ilfov, Mihai Sandu Niță, a declarat: ”Salut acest eveniment cu toată inima și vă transmit mesajul meu de unitate, pace, liniște și înțelegere între noi, toți românii. Este extrem de important să simțim românește, să începem să respectăm din nou valorile, pe care le‑am uitat, de la Revoluția din 89 până în momentul de față. Este important ca mesajul nostru de unitate să fie perceput peste tot în lume”. Prefectul l-a felicitat pe primarul orașului Buftea   pentru prezența la eveniment a delegației din Republica Moldova.

Primarul orașului Ialoveni, Sergiu Armașu, a spus, la rândul său: ”Delegația orașului Ialoveni are o mare onoare să fie astăzi aici, la celebrarea Zilei Naționale a României. Avem o relație mai veche între Buftea și Ialoveni, frumoasă, prietenoasă, chiar și unele proiecte și programe împreună elaborate, unele deja realizate. Este un frumos exemplu pentru Republica Moldova, ca și pentru întreaga Românie, de a consolida aceste relații”.

Depuneri de coroane și o paradă militară impresionantă

În continuare, o parte a coralei bărbătești ”Cantus Domini” a interpretat ”Avem o mândră țară!” și ”Treceți batalioane române Carpații!”. În acordurile „Imnului Eroilor”, a urmat ceremonia depunerii coroanelor de flori din partea Prefecturii Județului Ilfov, Consiliului Județean Ilfov, Consiliului Raional Ialoveni, a Primăriei orașului Buftea, din partea Primăriei orașului Ialoveni – Rep. Moldova,  a Centrului Cul­tural Buftea, a Centrului Județean pentru Promovarea și Conservarea Culturii Tradiționale, din partea Ministerului Apărării Naționale, a Inspectoratului de Jandarmi Ilfov, a IPJ Ilfov, a Școlii de Aplicație pentru Logistică „Gen. C-tin Zaharia”, a Inspectoratu­lui pentru Situații de Urgență București-Ilfov, a Poliției Locale Buftea,  a Crucii Roșii Române – Filiala Ilfov,  a Serviciului de Ambulanță ­București-Ilfov, a AJOFM, a ANIF, a Spitalului Buftea, a Palatului Copiilor și Elevilor Ilfov, CSS Ilfov, a liceelor, școlilor și grădinițelor din Buftea, a ACSS „Voința” Buftea, din partea Studiourilor Cinematografice Buftea, partidelor politice PNL, PSD, UNPR, ­ALDE, USR, PMP.

Cetățenii au fost apoi invitați să urmărească defilarea Gărzii de Onoare a trupelor și a tehnicii. Dispozitivul de defilare a fost constituit din blocuri de paradă, organizate pe detașamente, cu trupe și tehnică ale Ministerului Apărării Naționale și Ministerului  Afacerilor Interne. De asemenea, la paradă au participat și Serviciul de Ambulanță Ilfov, Studiourile Cinematografice Buftea, Crucea Roșie Română – filiala Ilfov, Centrul cultural Buftea, Asociația Sportivă Voința Buftea.

Parada militară a început cu defilarea Deta­șamentelor Pedestre, comandantul paradei fiind locotentent colonel Gheorghe Albu, ofițer cu o experiență de 20 de ani în învățământul militar. Parada a fost încheiată cu defilarea călă­reților din cadrul Clubului Sportiv „Shagya”, Buf­tea și ai Centrului de echitație „Hippo-Hippy”, Târgoviște.

Fanfara Metropolitană „Iosif Ivanovici”, condusă de maestrul Florin Ciofică, a prezentat ­onorul.

Sărbătoare a cântecului și dansului

Partea a doua a zilei a fost dedicată petrecerii. Buftenii au fost invitați în piațeta din fața primăriei pentru a urmări un spectacol extraordinar prezentat de Rusalina Russu, din Republica Moldova, pe scenă urcând artiști îndrăgiți precum Dinu Iancu Sălăjanu, Fuego, Haiducii din Costești – Ialoveni, Daniel Turică, Ansamblul Plăieșii, Ansamblul Doina Ilfovului și Buftea Band Company. Între timp, în corturi special amenajate, sfârâiau cazanele cu fasole şi cârnaţi, stropite cu vin fiert, un motiv în plus ca horele să se încingă imediat, iar veselia să fie în toi. Sărbătoarea a continuat și în cartiere, la Calul Bălan, Buciumeni, 23 August, Cartier Oțetărie și în Cartier Studio.