Corbeanca a devenit, în ultimii patru ani, una dintre perlele judeţului Ilfov şi cu siguranţă se poate numi Perla Nordului, fiind de departe cea mai cochetă comună aflată în această parte a Ilfovului.

Străzile curate, marcate vizibil, străjuite de rigole funcţionale peste care primăria a amplasat podeţe de trecere către curţile oamenilor, flori în toată comuna, ordine şi curăţenie, de te întrebi dacă nu ai părăsit cumva teritoriul României, cam aşa se prezintă Corbeanca la o primă vedere aruncată obiectiv şi pertinent.

Mai are rost să ne întrebăm de ce primarul Valeriu Anton a reuşit să şi păstreze fotoliul de primar pe care-l deţine din anul 2008? Cine îşi pune întrebarea aceasta, ori n-a vizitat recent Corbeanca, ori are ceva cu primarul, pentru că localitatea arată superb, semn că omul este un adevărat gospodar, dedicat muncii sale şi mai ales comunei pe care o conduce.

Contactat telefonic, domnul Anton ne-a invitat să dăm o raită şi pe străzile laterale, sau lăturalnice, deoarece, susţine el, „La Corbeanca nu facem treabă de mântu-ială, nu luăm ochii trecătorilor cu spoieli pe strada principală, iar restul le lăsăm de izbelişte.”. Din nefericire, alţi primari au ales această cale, a spoielii, însă Anton stă cu pieptul deschis în faţa oricărei provocări de gen şi îşi apără comuna cu onoarea şi demnitatea cu care o reprezintă ca primar. 

Cu bucurie pot încheia şi eu articolul, spunând că da, am întâlnit şi un edil care-şi merită locul!