Se lucrează intens pentru extinderea rețelelor de canalizare și alimentare cu apă
Este recunoscută implicarea pe care singura femeie primar din județul Ilfov, Doina Mănăilă, o manifestă pentru a avea o administrație care să funcționeze în comuna Dascălu, dar și faptul că a reușit să țină piept provocărilor cu care s-a confruntat în ultimii doi ani, provocări care au afectat numeroase planuri, proiecte sau investiții.
Articol apărut în Jurnalul de Ilfov nr. 624, ediția print
Primarul Doina Mănăilă este un gospodar care gestionează o comună cu venituri puține la buget, dar reușește, alături de colaboratorii săi din Consiliul local și aparatul Primăriei Dascălu, să ducă proiectele la bun sfârșit pentru localitatea sa.
Una dintre prioritățile comunei este finalizarea rețelelor de alimentare cu apă și canalizare. Să nu uităm că vorbim despre o comună cu un buget care se bazează în cea mai mare măsură pe contribuțiile locuitorilor ei. Din această cauză, dezvoltarea urbanistică nu a fost posibilă conform așteptărilor și necesităților, și trebuie căutate permanent surse externe de finanțare, ceea ce nu este chiar atât de simplu, pe cât pare.
Primarul Doina Mănăilă ne-a declarat că este în execuție în acest moment contractul care presupune extinderea sistemului de alimentare cu apă potabilă în comuna Dascălu, județul Ilfov, pentru satele Dascălu și Gagu, cât și extinderea rețelei de canalizare pe strada Independenței (inclusiv reabilitarea drumului). Contractul proiectului a fost semnat anul acesta, iar termenul de finalizare este 2023. ”Suntem în execuție. Contractul constă în introducerea rețelei de apă pe aproximativ 5 km în satul Dascălu, plus două puțuri de mare adâncime. Introducem pe strada Independenței, atât rețea de canalizare, cât și apă. Refacerea carosabilului se face pe o lungime de aproximativ 600 metri. Așadar, pe strada Independenței vom avea apă, canalizare și strada asfaltată. De asemenea, pe strada Victoriei, fiecare imobil va avea apă. Acolo unde s-a tras canalizarea, acolo avem și apă. Pe strada Victoriei avem deja canalizare trasă și acum vom avea branșamentele de alimentare cu apă. Proiectul acesta este realizat prin contract de asociere între Consiliul Județean Ilfov și comuna Dascălu. Noi contribuim cu 10%. Așadar, în urma acestui contract de asociere care trebuie finalizat în 2023, vor fi deservite de noua infrastructură circa 400 de gospodării.
O rețea modernă cu toate cele necesare
La ora actuală, Dascălu are 5 km de canalizare, ceea ce înseamnă 20% din necesar, a mai spus primarul. Referitor la proiect, am primit mai multe informații de la Nicolae Picioruș, dirigente de șantier și Grigore Filimon, șeful firmei de construcții și responsabil tehnic cu execuția. Aceștia ne-au descris proiectul menționând că se execută un sistem de alimentare cu apă, care cuprinde gospodăria de apă, formată din două puțuri de mare adâncime, undeva la 100 metri adâncime, 2 rezervoare metalice de 200 mc, supraterane, pe fundații de beton, o stație de pompare formată dintr-o construcție modulară cu două grupuri de pompare, unul pentru apă potabilă, iar altul pentru incendiu, precum și o stație de tratare a apei și un birou cu cele necesare. Rețeaua de apă este pentru străzile Victoriei, Independenței și Călărași, în total în jur de 7.000 metri liniari de rețea de apă, adică circa 350 de branșamente de apă la gospodării, care se pot branșa până la limita proprietăților și hidranții de incendiu întinși pe toată rețeaua, conform normelor de incendiu. În total, sunt prevăzuți circa 60 de hidranți de incendiu. Rețeaua de apă este din conducte de polietilenă, branșamentele din robineți de concesie și conductă de Dn 25 până la limita de proprietate și hidranții Dn 80 (diametru nominal).
Gospodăria de apă este dimensionată pentru Dascălu și Gagu, dar poate fi extinsă dacă este necesar. Așadar această gospodărie poate acoperi necesarul de apă pentru tot teritoriul comunei. Specialiștii au subliniat, în privința stadiului lucrărilor, că procentual, acestea sunt realizate în jur de 40%.
01