Mirela Bordeianu, o tânără de 34 de ani din Cornetu, mămica unei fetițe de 7 anișori, se zbate între viață și moarte. Trupul ei este mistuit de o boală grea. Tratamentele specializate de care depinde supraviețuirea ei, sunt extrem de costisitoare, iar familia nu are posibilitate să suporte cheltuielile aferente. Printr-o simplă donație, oricine o poate ajuta pe Mirela să fie, cât mai mult timp, aripa ocrotitoare a fetiței ei, Elena Antonia.
La doar 34 de ani, Mirela Bordeianu, o tânără din Cornetu, luptă pentru supraviețuire. Ea este diagnosticată cu o formă severă de cancer și are nevoie de tratamente extrem de costisitoare. La momentul actual, viața Mirelei depinde de investigații medicale și terapii specializate, a căror costuri depășesc cu mult posibilitățile financiare ale familiei ei. Orice sumă, oricât de mică, ar putea fi suficientă pentru ca tânăra mămică să-și poată îmbrățișa, sfătui și ocroti mica minune din viața ei, pe Elena Antonia, cât mai mult timp.
“Cea mai mare dorință a mea este să trăiesc”
“Anul trecut, la începutul lunii septembrie, în timp ce aranjam camera fetiței pentru școală, mi-a căzut ceva greu din mână. Am fost la Spitalul Universitar din București, medicul de acolo mi-a recomandat RMN, iar această investigație a evidențiat tumorile din umăr. De atunci, a urmat un lung șir de analize și tratament de specialitate. Am făcut radioterapie. Cea mai mare dorință a mea este să trăiesc, să-mi cresc fetița creștinește, să‑i fiu aproape ca întotdeauna. Mulțumesc tuturor celor ce se gândesc la mine și încearcă să mă ajute!”, spune încrezătoare, Mirela Bordeianu.
Cum puteți s-o ajutați pe Mirela?
Cei care-i înțelegeți suferința și doriți să fiți alături de ea, puteți să-i întindeți o mână de ajutor. Fie, luați legătura direct cu Mirela, sunând la telefon 0723.36.29.31 fie, faceți donații în lei, în contul RO20BTRL04601201S75540XX, deschis la Banca Transilvania, pe numele Bordeianu Mirela.