Primarul Paul Precup este cel care, în urma unui împrumut bancar, a reușit să introducă alimentarea cu apă și canalizarea în peste 80% din vatra veche a satului. În ziua de azi, continuarea acestui proiect pare o problemă de nerezolvat, deoarece băncile „se codesc” să mai acorde împrumuturi. „Colacul salvator” vine, însă de la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Apă (ADIA) Ilfov și de la operatorul acesteia, SC Apă și Canal Ilfov SA (SC ACI SA).
Mogoșoaia a aderat la această asociere în noiembrie 2012. Atunci, consilierii locali au votat, în unanimitate, înscrierea comunei în ADIA. Între timp, însă, au apărut voci care pretind că „primarul a vândut rețeaua de apă și canalizare” societății amintite. Paul Precup explică, însă, care este situația reală.
Unde-i unul, nu-i putere…
„Toți cetățenii comunei ar trebui să înțeleagă că structura bugetului local, alcătuit pe baza Codului Fiscal, nu ne permite o dezvoltare a rețelei de apă și canalizare și nici întreținerea rețelelor existente. De exemplu, introducerea acestor utilități pe un teren cu o deschidere de 12 metri costă, undeva, pe la 5.000 de euro. De la proprietarul unei astfel de suprafețe, primăria încasează, anual, cam 50-60 de euro. În aceste condiții, primăria nu își mai poate permite continuarea acestui proiect, pentru că de-abia are bani să întrețină și să administreze rețeaua de apă și canal, darămite s-o mai și extindă. Teoretic, există trei mijloace de finanțare: împrumut bancar, fonduri guvernamentale și fonduri europene. În această perioadă, este puțin probabil să mai obținem credite, deoarece băncile se feresc să le mai acorde. În privința fondurilor europene, intervin alte reglementări. Primăria nu poate accesa individual astfel de fonduri, deoarece UE condiționează alocarea banilor de existența unor Masterplanuri integrate, la nivel județean și de existența unei asocieri între localitățile din Ilfov”, explică primarul din Mogoșoaia. Totodată, conform angajamentelor asumate de România, până în 2015, un număr de 263 de aglomerări urbane, cu un echivalent-locuitor mai mare de 10.000, trebuie racordate la rețele de apă și canalizare, iar până în 2018, alte 2.346 de localități cu un echivalent-locuitor între 2.000 și 10.000 trebuie să beneficieze de aceste servicii.
UE cere un singur operator
De asemenea, la nivel județean trebuie să existe un singur operator, agreat de Comunitatea Europeană. Acest operator există și el a gestionat, deja, un proiect cu fonduri europene pentru opt localități din Ilfov, câte erau atunci asociate în cadrul ADIA. Operatorul, SC Apă Canal Ilfov SA, este o societate în care acționari sunt CJ Ilfov și primăriile membre ADIA. În aceste condiții, Mogoșoaia a aderat la această asociere, alcătuită din CJI și alte 31 de comunități, pentru a avea posibilitatea să întrețină rețeaua existentă și să o dezvolte.
Unde-s doi, puterea crește…
„Cetățenii comunei trebuie să înțeleagă că aceasta a fost cea mai bună decizie, care se va reflecta favorabil asupra dezvoltării localității. Am fi avut două opțiuni: ori nu ne asociem și atunci nu mai facem nimic, ori ne asociem și continuăm dezvoltarea serviciului de apă și canal. În momentul trecerii seviciului de apă și canal în administrarea SC ACI SA, primăria va fi degrevată de o serie de cheltuieli importante. Totodată, prețul, la nivelul județului, va fi unitar, același pentru toate localitățile și va fi suportabil pentru toți ilfovenii. ACI va primi fonduri europene de câteva sute de milioane de euro, pe care le va folosi pentru dezvoltarea și întreținerea rețelelor de apă și canalizare în întreg județul”, spune Paul Precup.
România riscă penalizări pentru nerespectarea angajamentelor
În aceste condiții, comuna Mogoșoaia ar putea beneficia de o alocare de 6-7 milioane de euro, bani pe care primarul susține că Mogoșoaia nu i-ar fi văzut niciodată. „Repet. Decizia a fost foarte simplă: ori ne asociem și extindem rețeaua, ori nu și atunci nu mai facem nimic. De asemenea, nerespectarea angajamentelor amintite mai înainte, aduce după sine penalizări, iar noi vom trebui să plătim Uniunii Europene milioane de euro, până ne vom respecta aceste promisiuni. Soluția este la mintea cocoșului. Cum o fi mai bine, ne asociem și dezvoltăm rețeaua pe banii Europei, ori începem să plătim penalizări? Las cetățenii să judece…”, a concluzionat primarul Paul Precup.