Joi, 1 iunie, în interioriul și în preajma Parcului Mogoșoaia nu mai aveai loc să arunci un ac. Poate și pentru că, în acest an, părinții au avut zi liberă pentru a putea petrece alături de cei mici Ziua Copilului. Sau poate pentru că au mai fost aici și în ani trecuți și au știut că … la Mogoșoaia se lasă cu mare distracție atunci când sunt aniversați copiii! Așa că, cei care au ales pentru sărbătoarea copilăriei Târgușorul Brâncovenilor nu au dat greș și nu au regretat nici o clipă!
Articol apărut în ediția print a Jurnalul de Ilfov, nr.354
Devreme, de la ora 9.00, cum era anunțat, vedetele Antena Stars – Natalia Mateuţ, Răzvan Botezatu şi Raluca Dumitru au sosit ”la muncă”. Pentru că, de acest 1 Iunie, postul TV a ales să-și desfășoare ediția specială a emisiunii în parcul răcoros de lângă Capitală. S-au pregătit carele TV, scena, două ecrane mari pe care se putea urmări transmisia live și a început distracția. Programul Antenei Stars a fost structurat pe două segmente: de dimineaţă, matinalii i-au avut ca invitați pe Emilia Ghinescu, Constantin Enceanu, Gina Matache (mama Deliei), Mihai Chițu, Lino și Mario Fresh, Generic, Mario Joy, Narcisa Manelista, Taraful Silvian, Salba Prahovei, Soft Dance, Criss Dance, Iulia Dance, Miniton, iar după amiază, de la ora 16.45, pe Jean de la Craiova, Mioara Velicu, Betty&Matteo, Gipsy Casual, Daniela Gyorfy, Lorette, Francisca, Roxana Nemeș, SuperChill, Ana Dance, în program fiind anunțat, pentru seară, un “Party like a star” incendiar.
Oamenii au început să sosească în parc cu păturele și coșuri de picnic și au luat în grijă câte un pom umbros, după ce s-au instalat comod pe iarba proaspăt tăiată. Copiii au trecut imediat la verificarea castelelor gonflabile cu tobogane uriașe, pregătite special pentru ei de Primăria Mogoșoaia. Unii au ales participarea la cursele cu obstacole, alții – șevaletele de la atelierele de pictură sau baloanele din piscina gonflabilă, ori trambulinele elastice. Un adevărat furnicar pe aleile parcului…trenulețul, ture cu bicicletele și cu poneii din pluș, cu roți sau cu pedale, vată de zahăr, pop corn, baloane, înghețată, cozi la pictat pe față – tot ce trebuie pentru aniversarea unei zile dedicate copiilor. Trupa lui Biluță a fost reponsabilă de momentele de magie comică pregătite celor mici, a adus animatori, mascote (Mickey Mouse, Jerry, Garfield, Iepurilă și Teddy Bear), a pregătit mici scenete de teatru cu păpușile Muppets. Copiii au primit pelerine de supereroi, iar imaginea pe care au creat-o, atunci când îi priveai alergând fericiți pe iarbă sau spre locurile de joacă, era una chiar de poveste….pentru că păreau mici fluturi colorați zburdând fericiți.
Momentele s-au legat unul după altul, astfel ca în nici o clipă cei mici să nu se plictisească, iar succesul a fost unul garantat! Un aer de carnaval și o petrecere de neuitat, o zi a copilăriei fericite și a bucuriei celor mari!