Oamenii: Gheorghe, tata, Dan și Ștefan, fii
Înţelepciunea populară conform căreia „Omul sfinţește locul” se aplică „magna cum laude” complexului turistic care este acum Laguna Verde. Și este „vina” lui Gheorghe Mehedinţu care, acum 20 de ani, a aruncat nada în căutarea simplă a unui loc liniștit. Nici atunci, nici acum Gheorghe Mehedinţu nu era pasionat de pescuit, ci de liniște și frumos pentru el și, apoi, dragii lui. Iar, dragii lui nu înseamnă doar cei doi fii, alături de care lucrează, ci și toţi cei care ajung la Lagună. Mehedinţu Senior a lucrat ani de zile în domeniul alimentaţiei publice iar experienţa căpătată l-a ajutat să știe ce și cum să facă. Lucrurile s-au nuanţat odată ce Dan, unul dintre fii, a colindat lumea în lung și lat și s-a școlit la o celebră școală de management hotelier a Elveţiei. „Studiile și locurile de muncă pe care le-am avut ulterior m-au ajutat să punem pe picioare aici, pe malul lacului Balotești, ceea ce se vede. Restaurantul este deschis de doi ani și eu sunt cel care mă ocup de tot ce este pe uscat. Fratele meu, Ștefan, se ocupă de tot ce este pe apă, tot ce înseamnă pescuit și tot ce trebuie pentru pescari”, povestește Dan Mehedinţu. Iar școala, a vieţii și cea teoretică, a ajutat echipa Mehedinţu să fie departe de kitsch, astfel că, la Laguna Verde, nu există decât materiale naturale și flori adevărate. „Restaurantul și terasele închise sau deschise au fost construite cu muncitori de la Breaza, specialiști în lemn, stuful este adus din Deltă și montat de muncitori lipoveni, tot ce se gătește este majoritar din baltă sau din comună, mai puţin îngheţata pe care o luăm de la un producător, dar și unele fineţuri ca tonul, icrele negre sau creveţii. Pâinea și patiseria, la fel, sunt făcute aici, nu cumpărate. Medalioanele de lemn sculptate ca și panourile de lemn cu motive piscicole pe care le vedeţi pe terase și în restaurant sunt lucrate (culmea!) de un francez din Piatra Neamţ. Stimularea producătorilor români, locali sau naţionali este una dintre preocupările noastre pentru că avem cu ce ne mândri”, adaugă Dan.
Reușita noastră este și a comunei
Și depănând povești despre cum și ce s-a făcut, Gheorghe Mehedinţu adaugă: „ Avem norocul unui loc minunat, pe care am vrut să-l ţinem cât mai curat. Administrativ, depindem de comuna Moara Vlăsiei și, când îl văd pe primar la 6 dimineaţa că dă ture prin comună și pe aici, în mașină, îmi crește inima. Reușita noastră este și reușita comunei și a locuitorilor, dintre care unii muncesc aici, la noi. Poţi să ai cele mai bune idei și cei mai mulţi bani din lume, dacă nu te ajută tot ceea ce înseamnă administraţie locală, te lupţi singur. Și să vedeţi ce se va transforma zona aceasta, în câţiva ani, și când spun zonă, mă refer la mai multe comune. Dar nu vă stric surpriza de a descoperi, ca ziariști”.
Festivalul scoicilor de la Laguna Verde
Echipa Mehedinţu mai încearcă o premieră pentru turismul ilfovean de sfârșit de săptămână, în weekendul 4-6 iulie, când, la Laguna Verde, se va desfășura Festivalul scoicilor. Iar cel care le va prepara, în parcarea din faţa restaurantului, este nimeni altul decât Cătălin Scărlătescu, devenit celebru datorită „Masterchefului” de la televiziune. „În toate cele trei zile va fi și un program artistic cu artiști și formaţii de bună calitate, de la ușoară, rock la populară. Începem de la orele 12, în fiecare zi, și terminăm când pleacă ultimul client. Îi așteptăm pe toţi cei dornici să descopere gustul scoicilor, fie că sunt din Moara Vlăsiei, Balotești sau București”, încheie Dan Mehedinţu. Ne vedem acolo!