Claudiu Franc, preşedintele Federaţiei Crescătorilor de Bovine (FCB) din România, a anunţat că Legea Camerelor Agricole va fi adoptată prin ordonanţă de urgenţă, iar, până în luna mai, aceste organisme trebuie să devină funcţionale. „România va pierde trei miliarde de euro în următorul exerciţiu bugetar al Uniunii Europene, din perioada 2014-2020, dacă nu vor exista Camere Agricole. Ele îşi vor desfăşura activitatea independent. Nu vor fi subordonate nimănui”, a spus Claudiu Franc, într-o conferinţă de presă, care a urmat întâlnirii cu ministrul Agriculturii, Daniel Constantin. Camerele Agricole vor reprezenta, promova şi ocroti interesele agriculturii, zootehniei şi silviculturii şi vor contribui la sporirea producţiei ramurilor agricole. Rolul lor este consultativ şi vor fi principalul partener de dialog al autorităţii publice centrale cu specialişti şi reprezentanţi din domeniile agriculturii din teritoriu.