Școala de la Piscu

Simpozionul de Geografie organizat la Periş, pentru anul 2014, de către Societatea Regală de Geografie-filiala Ilfov sub titlul «Ilfov-cununa cu diamante», ne-a purtat paşii în aplicaţii practice pe teren şi într-unul dintre popasuri, am ajuns la « Şcoala de la Piscu». De unde vă deschidem puţin porţile către informare, urmând ca şi paşii voştri să ajungă la Piscu, în comuna Ciolpani.

2 temerari au creat o lume

Povestea şcolii de la Piscu începe în 2005, când soţii Adriana şi Virgil Scripcariu, doctor în istoria artei şi sculptor, împreună cu primul lor născut, căutau un loc în care să fugă de tumultul Capitalei. Voiau atunci să ridice o casă pentru familia lor şi un atelier pentru sculpturile lui, iar căutările i-au dus în mai multe locuri frumoase ale ţării. Piscu, însă, a fost «acel loc» unde a apărut o casă atipică, cu multe ferestre şi mult lemn, ridicată de Virgil Scripcariu şi câţiva oameni din sat, un atelier, apoi o şcoală, alţi patru copii. Şi toate acestea parcă sub ocrotirea Mânăstirii Ţigăneşti care se vede şi se simte din curtea soţilor Scripcariu.

Piscu, vechi centru de olărit

Doar că Piscu nu era orişice sat din Câmpia Vlăsiei, ci unul dintre cele mai importante centre de olărit, în care se făceau pentru târgurile Bucureştiului şi ale ţării tot felul de oale şi străchini şi, mai ales, tot felul de figurine zoomorfe şi antropomorfe, un fel de jucării ale secolului XX.  Motiv pentru care, soţii Scripcariu au început să încerce să revitalizeze meşteşugul olăritului, cooptându-l în echipă pe unul dintre cei mai iubiţi profesori de lut, Nea Mitică, Dumitru Constantin pre numele întreg. Şi aşa, cănuţă cu cănuţă, copiii din sat au păşit în curtea familiei Scripcariu care începuseră să facă din lut educaţie prin patrimoniu.  Astăzi, sunt deja sute de copii de la grădiniţe şi şcoli renumite – Cambridge sau Waldorf – care au trecut pe la roata lui Nea Mitică şi la atelierele de ţesut, fierărie, desene pe plăcuţe de ardezie, descoperind de unde le vin rădăcinile şi până unde poate merge puterea creatoare.

Şcoala din poveşti

Apoi, în 2011, s-a închis şcoala din satul Piscu. Erau doar 10 copii şi statul a considerat că sunt prea puţini pentru ca şcoala să mai fie susţinută. Doar că, cei 10 elevi de atunci erau nevoiţi să meargă 5 kilometri până la şcoala din Ciolpani. Şi astfel, soţii Scripcariu au deschis o şcoală privată, din resurse proprii, o şcoală care funcţionează cu toate avizele Ministerului Educaţiei Naţionale.  Şi cum e sala de clasă? Ca-n poveşti! Şi tot ceea ce soţii Scripcariu au descoperit a fost pus în paginile unui manual şcolar despre patrimoniul cultural al judeţului Ilfov. I-a urmat al doilea, despre Braşov şi ne place să credem că vor urma alte 39 pentru celelalte judeţe şi astfel toţi copiii să descopere povestirile despre locuri şi oameni, despre monumente şi sărbători, despre locul de unde vine fiecare. Vacanţa e un moment potrivit pentru noi descoperiri, aşa că, vă îndemnăm să treceţi pe la Şcoala de la Piscu.