Un număr de 178 de rachete antigrindină au fost lansate, în perioada 5 – 11 august 2022, din cinci puncte de lansare ale Unităţilor de combatere a căderilor de grindină din Prahova, Vrancea, Oltenia, Timiș și Mureș, pentru a proteja două milioane de hectare de culturi agricole.

„În intervalul 5 – 11 august 2022, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în cadrul Sistemului naţional antigrindină și de creștere a precipitaţiilor, a realizat 12 acţiuni de intervenţii active în atmosferă pentru combaterea a 29 de celule convective – formaţiuni noroase cu grindină în formare. (…) În zonele protejate de infrastructura Sistemului nu a căzut grindină”, informează un comunicat al Ministerului Agriculturii.

În perioada 15 aprilie – 11 august 2022, din punctele de lansare ale Unităţilor de combatere a căderilor de grindină din cadrul SNACP (Sistemul naţional antigrindină și de creștere a precipitaţiilor – n. r.) au fost realizate, în total, 89 de intervenţii active în atmosferă, pentru combaterea a 526 de celule convective, cu un consum total de 3.301 de rachete antigrindină.

Articol apărut în ediția print a Jurnalul de Ilfov, nr.613