O persoană poate candida, în acelaşi timp, pentru PE, funcţia de consilier local, de consilier judeţean, de primar sau de preşedinte al CJ
Ministerul Afacerilor Interne a pus în transparenţă publică proiectul ordonanţei de urgenţă privind măsurile avute în vedere pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European şi a alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale. Prin proiectul de OUG se propune ca alegerile europarlamentare şi locale să se desfăşoare în aceeaşi zi, duminică, 9 iunie 2024.
Articol apărut în Jurnalul de ilfov nr. 692, ediția print
Totodată, se propune ca perioada electorală să înceapă la data de 12 martie şi să se încheie în termen de 3 zile de la publicarea rezultatului alegerilor în Monitorul Oficial al României. Potrivit proiectului, la alegerile din data de 9 iunie, o persoană poate candida, în acelaşi timp, pentru Parlamentul European, precum şi pentru funcţia de consilier local, de consilier judeţean, de primar sau de preşedinte al Consiliului judeţean, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 115/2015, cu modificările şi completările ulterioare. Proiectul de act normativ prevede înfiinţarea pentru cele două tipuri de scrutin a Biroului Electoral Central, Biroului electoral pentru secţiile de votare din străinătate, birourilor electorale de circumscripţie judeţeană, Biroului electoral de circumscripţie a Municipiului Bucureşti, birourilor electorale de circumscripţie comunală, orăşenească şi municipală, birourilor electorale de circumscripţie ale sectoarelor Capitalei şi birourilor electorale ale secţiilor de votare din ţară şi din străinătate. Referitor la exercitarea votului, proiectul prevede, între altele, că, prin derogare de la prevederile articolului 18 alineat (41) din Legea nr. 115/2015, cu modificările şi completările ulterioare, „cetăţenii cu drept de vot care şi-au stabilit reşedinţa în circumscripţia electorală cu mai puţin de 60 de zile înaintea datei scrutinului îşi vor putea exercita dreptul de vot doar în comuna, oraşul, municipiul sau subdiviziunea administrativ-teritorială a municipiului în care îşi au domiciliul”.
Proiectul de OUG prevede prelungirea duratei votării în ziua de referinţă până la ora 2200. Alegătorii care la ora 2200 se vor afla la sediul secţiei de votare, precum şi cei care se află la rând în afara sediului secţiei de votare pentru a intra în localul de vot vor putea să îşi exercite dreptul de vot până cel mult la ora 2359. Privitor la mandatele aleşilor locali, având în vedere situaţia specială din acest an, pentru a respecta principiul periodicităţii alegerilor locale şi a asigura respectarea termenului de exercitare a mandatelor de 4 ani ale autorităţilor administraţiei publice locale termenul de referinţă de la care va începe procesul de validare a aleşilor locali este data de 27 septembrie 2024. „Astfel, constituirea consiliilor locale şi a consiliilor judeţene se va realiza în 60 de zile, calculate de la data de 27 septembrie 2024. De asemenea, pentru anul 2024 termenul pentru validarea mandatelor de primari, respectiv de preşedinţii ai consiliilor judeţene se calculează de la data de 27 septembrie 2024”, conform proiectului. Norma derogatorie de la prevederile articolul 160 alineat (1) litera h) din Codul administrativ va permite unui primar în funcţie sau unui preşedinte de consiliu judeţean să candideze din partea unui partid politic, altul decât cel pe lista căruia a candidat, fără să îi înceteze mandatul de primar sau mandatul de preşedinte de consiliu judeţean. Pentru buna desfăşurare a alegerilor, cheltuielile pentru amenajarea şi dotarea secţiilor de votare din ţară se asigură din bugetele locale ale municipiilor, oraşelor, comunelor şi sectoarelor municipiului Bucureşti.