Pielea este un scut unic și esențial care-i oferă bebelușului protecție față de factorii externi, îi reglează temperatura internă și îl ajută să exploreze lumea prin atingere. Datorită sensibilității crescute, mulți nou-născuți sunt predispuși, însă, la apariția unor iritații ale pielii în primele luni de viață. Acestea însă, pot fi tratate cu ușurință atunci când sunt depistate din timp. Ce trebuie să știi despre îmbăierea și îngrijirea pielii bebelușului?
În comparație cu pielea adultului, pielea bebelușului este cu aproximativ 30% mai subțire. Asta înseamnă că poate pierde umiditatea mai repede, este mai predispusă la dezvoltarea de iritații, absoarbe apa într-un ritm mai rapid și, în același timp, o poate pierde mai repede. Prin urmare, pielea bebelușului are nevoie de îngrijire specială în primele luni de viață.
Spălarea
Îmbăierea se află probabil printre primele evenimente importante cu care se confruntă pielea bebelușului. Ca părinte, trebuie să acorzi o importanță deosebită acestui ritual și să asiguri condițiile optime pentru desfășurarea lui. Reține! Spălarea trebuie făcută cu produse blânde, cu pH neutru, adecvate pielii fragile și sensibile a copilului, iar temperatura apei ar trebui să fie menținută între 36 și 38 de grade Celsius, temperatură apropiată celei normale a corpului. „Este recomandat ca acest ritual să aibă loc o dată la două zile, deoarece spălarea frecventă poate duce la uscarea pielii și înlăturarea unui strat protector de sebum și trigliceride. Ca urmare, pot apărea dermatite iritative manifestate prin roșeață și disconfort. Ca și în cazul adulților, trebuie evitate băile fierbinți, care vor duce la uscarea pielii și dermatite. Rutina de îngrijire a pielii nou-născutului ar trebui să includă zilnic curățarea cu un prosop umed a zonei din jurul gurii, a locurilor în care pielea se pliază și regiunii din zona scutecului la final”, spune dr. Laurențiu Vlădău, specialist dermatolog în cadrul Clinicii Hebra Dermatologie.
Acneea infantilă și dermatita seboreică
Surprinzător, pielea bebelușilor poate produce mult sebum (amestec de ulei, trigliceride și celule moarte ale pielii), ca urmare a stimulării glandelor sebacee de către hormonii androgeni (bărbătești) transmiși de la mamă, caz în care se întâmplă frecvent să își facă apariția acneea infantilă și dermatita seboreică. „Aceste afecțiuni pot fi evitate dacă părinții acordă atenție înlăturării excesului de ulei de pe suprafața pielii feței și capului în mod frecvent cu săpunuri blânde și săpunuri fără “săpun” (n.r. – naturale). Dacă se observă apariția unor coji galbene și aderente la nivelul scalpului sau la nivelul feței, în spatele urechilor, acestea pot fi îndepărtate cu blândețe folosind ulei de măsline sau ulei special pentru bebeluși. Trebuie evitată folosirea de emoliente grase în aceste situații”, explică dr. Vlădău.
Transpirația excesivă
Unul dintre cele mai frecvente motive de prezentare la dermatolog a părinților cu bebeluși este sudamina sau miliaria. Aceasta este o suferință a glandelor sudoripare care sunt blocate atunci când bebelușul transpiră excesiv ca urmare a temperaturii ambientale crescute sau a hainelor groase, neadecvate. „Afectiunea se manifestă prin apariția unor «blânde» sau vezicule cât un ac de gămălie pe zonele acoperite, frecvent în zona pliurilor cutanate. Problema este ușor de rezolvat prin menținerea unei temperaturi de confort în jur de 18-20 de grade Celsius în camera bebelușului pe timpul nopții și purtarea de haine subțiri și comode”, adaugă medicul.
Dermatita de scutec
Și dermatita de scutec este o afecțiune frecvent întâlnită la bebeluși. Ea este cauzată de iritația rezultată în urma transpirației, frecării și acțiunii erozive a urinei și materiilor fecale asupra pielii. Pentru a evita această neplăcere, scutecul trebuie schimbat frecvent, chiar și în timpul nopții, pentru a menține un mediu cât mai uscat. În acest sens, o cremă barieră poate fi foarte utilă pentru a întări nivelul de protecție al pielii.
Pielea uscată
În cazul în care bebelușul are tendința să dezvolte piele uscată și dermatite, poate fi util ca părinții să asigure gradul de umiditate optim de 50-60% în camera bebelușului, deoarece modificările de umiditate în orice direcție pot duce la uscarea pielii și apariția de eczeme. „Dacă mediul este prea uscat, un vas cu apă în interiorul camerei poate regla umiditatea, iar în caz contrar, este indicată folosirea unui dezumidificator. Nivelul de duritate al apei este un alt factor care poate influența funcția de barieră a pielii, iar dispozitivele pentru dedurizare pot fi utile atunci când există probleme cu pielea micuților”, recomandă dr. Laurențiu Vlădău.
Sfaturi pentru sezonul rece
În timpul iernii, mai ales când bebelușul este de o vârstă foarte fragedă, pot fi aplicate emoliente mai grase, în special pe zonele expuse, pentru a menține un grad de protecție termică crescută și evitarea uscării pielii. Îmbrăcămintea trebuie să fie adecvată, fără a exagera însă cu straturile de haine, care pot duce la transpirație excesivă și apariția sudaminei menționată anterior.